13 aprilie: Ziua victoriei populare și a salvării demnității naționale în Venezuela


ziua_victorieiCaracas, 13 aprilie 2016 (Jurnalul de Orinoco).
În urmă cu 14 ani, o revoltă civil-militară spontană a “şters de pe hartă” tentativa de lovitura de stat care promova ignorarea Constituției Republicii Bolivariene Venezuela și a democrației participative.

În urmă cu 14 ani, într-o zi ca cea de astăzi, poporul venezuelean a ieșit victorios după ce a învins o conspirație fascistă împotriva Constituției, Statului de Drept, Justiției Sociale și democrației. După răpirea Comandantului Hugo Chávez Frías, Președintele legitim constituțional al națiunii, și 48 de ore de tăcere informativă și incertitudine, marea majoritate a poporului venezuelean a ieșit în stradă alături de soldați și lideri patrioți ai Forțelor Armate Naţionale Bolivariene, pentru a deveni protagonişti ai unei insurecții civil-militare care a recucerit palatul prezidențial Miraflores și a alungat reprezentanții oligarhiei și ai burgheziei parazitare care îl “încoronaseră” pe omul de afaceri Pedro Carmona Estanga ca Președinte “al lor”, sfindând complet instituțonalitatea democratică a statului venezuelean.

Palatul guvernamental, sediile Televiziunii de stat din Venezuela și a mass-mediei de stat, care fuseseră reduse la tăcere în timpul loviturii de stat, au fost recuperate prin contralovitura revoluționară care a pus punct celei mai scurte dictaturi din America Latină. Pe data de 14 aprilie dimineața devreme, Președintele Hugo Chávez Frías îşi relua postul său de comandă reunindu-se cu milioane de venezueleni şi venezuelence ieşiţi în stradă pentru a aștepta întoarcerea fiului constituțional al Republicii. Faptele istorice ale poporului venezuelean,popor muncitor, au încheiat consolidarea unuia dintre principiile de bază ale Revoluției Bolivariene: unitatea civil-militară.

“Aici a avut loc un eveniment care, din câte știm noi, nu are precedent în istorie în America Latină, Caraibe, sau în întreaga lume. A avut loc un fel de miracol. O lovitură de stat fascistă, cu navele de război ale imperiului american aflate chiar aici (…), elitele politice şi economice, cu toată puterea acumulată (…), un grup de trădători, care şi-au pus uniforma glorioasă a Forțelor Armate Bolivariene, coalizate fiind cu burghezia, cu imperiul. Toată această forţă s-a lansat implacabilă împotriva poporului venezuelean, împotriva Guvernului Bolivarian, și totuși, în mai puțin de 72 de ore, poporul lui Bolívar a măturat această lovitură de stat fascistă și imperialismul american împreună cu toate forțele sale”, a declarat Hugo Chávez în discursul său pe 13 aprilie 2010, în timpul depunerii jurământului Miliției Bolivariene.

În anul 2010, data de 13 aprilie a fost declarată Ziua Miliției Bolivariene, în conformitate cu Decretul nr. 7362, publicat în Monitorul Oficial nr. 39401. Cu această ocazie, Comandantul Chávez a confirmat că alegerea acestei date a avut în vedere ca la fiecare 13 aprilie, poporul venezuelean să-şi amintească de eroismul, curajul mișcării civil-militare care a restabilit ordinea constituțională a națiunii și a zdrobit revendicările imperialismului american de a impune un guvern marionetă pentru a-şi afirma voinţa proprie în Venezuela.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets