A X-a aniversare Alba-TCP va fi sărbătorită în mai multe ţări din lume


17 noiembrie 2014 (MPPRE)

Alianţa Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre – Tratatul de Comerţ al Popoarelor (Alba-TCP) şi-a iniţiat săptămâna de sărbătorire şi informare mondială prin cea de a X-a festivitate aniversară, dând astfel curs mandatului Şefilor de Stat şi de Guvern ai naţiunilor care fac parte din acest organism regional.

Simultan, sunt prevăzute organizarea de întâlniri, conferinţe, festivaluri gastronomice, activităţi de asistenţă socială şi alimentară, întreceri sportive, activităţi academice, vizite la sediul Congreselor, reuniuni la nivel înalt, sesiuni informative în faţa organizaţiilor sociale, a grupărilor neguvernamentale şi a mass media, programe radio, activităţi cu caracter aniversar, comunicate, forumuri în Academii Diplomatice şi la Sediul Central al Comisiei Economice pentru America Latină.

Pentru celebrarea celor zece ani de la înfiinţare, începând din semestrul doi anul acesta Secretariatul Executiv al Alba-TCP, condus de ambasadorul Bernardo Alvarez, a participat la evenimente internaţionale în Spania, Franţa, Germania, printre alte ţări, făcând cunoscute progresele şi realizările Alianţei în domeniul social, economic, politic, comunicaţional şi cultural, cu respectarea direcţiilor trasate de Comandantul Hugo Chávez, precursor şi fondator, alături de Comandantul Fidel Castro, al acestui mecanism de integrare a popoarelor Americii noastre şi Caraibelor. Timp de mai multe luni au fost coordonate şi programate împreună cu ambasadele venezuelene de pe cele cinci continente activităţi care să răspândească şi să reflecteze semnificaţia Alianţei, scopurile şi proiectele ei.

În acest sens, în Argentina, Secretarul Executiv Bernardo Alvarez a participat la o reuniune în cadrul Congresului acestei naţiuni cu deputaţi şi membri al grupurilor de prietenie; a avut o întâlnire cu vicecancelarul Eduardo Zuain şi a luat parte la forumul “America Latină este pentru integrare: zece ani de Alba-TCP”. Activităţile se vor finaliza cu proiecţii de filme latino-americane, timp de o săptămână. În Pretoria, Africa de Sud, ambasadele Cubei, Ecuadorului şi Venezuelei au fost prezente cu un stand comun la Târgul Corpului Diplomatic, în scopul sărbătoririi celor zece ani de existenţă a Alba-TCP, şi pentru a transmite informaţii referitoare la crearea şi progresele realizate de acest mecanism de integrare regională în diferitele sale arii de activitate.

La Lima, în Peru, a fost prezentat un Ritual Andin, însoţit de muzică autohtonă, şi a avut loc conferinţa intitulată: “Direcţiile Politicii Externe venezuelene bazate pe întărirea şi participarea activă a mecanismelor de integrare din America Latină şi Caraibe”.

S-a organizat, de asemenea, o expoziţie despre faţetele multiple ale Comandantului Hugo Chávez: “Umanistul, promotorul mecanismelor de unire între popoare, precum Alba-TCP, Petrocaribe, Unasur, Celac şi vizionarul lumii multipolare.”

Alba-TCP

Alianţa Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre – Tratatul de Comerţ al Popoarelor (ALBA-TCP) este o platformă de integrare a ţărilor din America Latină şi Caraibe, care pune accentul pe solidaritate, complementaritate, justiţie şi cooperare, având scopul istoric fundamental de a uni capacităţile şi forţele ţărilor membre, în perspectiva producerii de transformări structurale şi a unui sistem de relaţii necesare pentru obţinerea unei dezvoltări integrale, necesare pentru continuarea existenţei noastre ca naţiuni suverane şi drepte.

Ţările care alcătuiesc în prezent ALBA-TCP sunt: Venezuela, Cuba, Bolivia, Nicaragua, Commonwealth de Dominica, Antigua y Barbuda, Ecuador, San Vicente y las Granadinas şi Santa Lucía.

ABPNA

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets