Adunarea dedicată prieteniei și solidarității cu poporul Cubanez


FotoÎn 30 Martie 2013 a avut loc Simpozionul ”Solidaritarea Poporului Român cu Poporul Cubanez”, acțiune desfășurată în Sala I.L. Caragiale, Primăria Sector 2, București.

Oganizator : Consiliul National de Coordonare al Asociațiilor și Fundațiilor de Prietenie și Solidaritate Romano Cubaneză (Asociația ”Geniul Carpaților”, Asociația ”Che Guevara”, Asociația ”Simon Bolivar”, Asociația ”Jose Marti”, Asociația ”Moncada”, Asociația Natională a Pensionarilor din România, Fundația Avangarda)

Temele dezbătute în cadrul simpozionului au fost:
1. Eliberarea celor 5 eroi cubanezi
2. Respectarea drepturilor omului
3. Blocada economica ămpotriva Cubei

La manifestare au participat:
– Ambasadorul Republicii Cuba în România – Marta C. Fajardo Palet,
– Însărcinat a.i. al Republicii Bolivariene a Venezuelei – Zulay Prieto
– Ministru Consilier al Ambasadei Mexicului – Eduardo Nino

Din partea Comitetului de prietenie cu Cuba al Parlamentului Romaniei:
– Senatoar Gabriela Crețu
– Deputat Sorin Teju

Au luat cuvantul: Crețu Constantin (Președinte Comitetul celor 5 și al Asociației ”Geniul Carpaților”), Alexandru Bartoc (Presedintele Fundatiei Bartoc), Stefan Dumitrescu (Presedintele Asociatiei Nationale a Pensionarilor), Petre Ignatencu (Președinte fondator al Asociației de Prietenie Româno-Cubaneză”CHE GUEVARA”, Președinte al Asociației de Prietenie Româno-Venezueleană ”SIMON BOLIVAR”, Președinte al Asociației pentru Pace, Egalitate și Progres Social ”SCÂNTEIA”), Nicolae Coraliu (în numele organizatorilor a prezentat Declarația adresată SUA și aliaților săi)

Constantin CrețuDeclarația Participanților la Simpozionul Solidaritatea Poporului Român cu Poporul Cubanez
CAZUL CELOR CINCI CUBANEZI DEȚINUȚI PE NEDREPT ÎN ÎNCHISORI DIN STATELE UNITEfreethecubanfiveOnorati Invitati,
Stimati Prieteni,

În septembrie 1998, cinci cubanezi, Gerardo Hernandez, Ramon Labanino, Antonio Guerrero, Fernando Gonzalez și Rene Gonzalez, au fost arestați la Miami de agenți ai FBI. Misiunea lor în Statele Unite era să monitorizeze activitățile grupurilor și organizațiilor responsabile de acțiuni teroriste contra Cubei, în special a grupurilor anticubaneze, cu bazele în sudul Floridei. Toți au fost acuzați de conspirație contra Statelor Unite. La sentința a trei dintre ei s-a adăugat și acuzația de conspirație în vederea comiterii de spionaj. Guvernul american nu i-a acuzat niciodată de spionaj real, nici nu a afirmat că s-ar fi comis. Nu le-a fost confiscat nici un document clasificat.

Unul dintre martorii cheie ai acuzării a fost Generalul James R. Clapper, un bărbat cu 32 de ani de experiență în armată care a lucrat exclusiv în operațiuni de spionaj și a devenit Directorul Agenției de Informații pentru Apărare înainte de a se pensiona. Clapper a revizuit toate documentele confiscate și când a fost întrebat la contrainterogatoriu dacă ”a găsit vreo informație secretă, de apărare națională, care să fi fost transmisă Cubei”, răspnsul său a fost ”nu, nimic care să poată fi recunoscut ca atare”.
Un expert prezentat de apărare care a negat de asemenea că ar fi găsit materiale secrete în documentele găsite la cei Cinci a fost Edward Breed Atkeson, General de Divizie al Armatei Statelor Unite.

În ciuda energicei opoziții din partea apărării, cazul a fost judecat la Miami, Florida, unde exista o comunitate care cuprinde peste jumătate de milion de exilați cubanezi, cu o lungă istorie de ostilitate față de guvernul cubanez – împrejurare pe care o curte federală de apel a Statelor Unite a descris-o mai târziu ca ”o furtună perfectă” de prejudecăți, care a împiedicat realizarea unui proces just. Fiecare din cei 12 membrii ai juriului selectat pentru a judeca cazul, și care și-au exprimat opiniile față de Guvernul Cubanez, a fost ostil. Cei trei posibili jurați care și-au exprimat neutralitatea față de Cuba au fost descalificați de guvern.

Procesul a durat peste 6 luni, devenind cel mai lung proces din Statele Unite până la data respectivă. Peste 119 volume de mărturii și 20 000 de pagini de documente au fost compilate, inclusiv mărturiile a trei generali ai armatei în retragere, un amiral în retragere, ex asesor al președintelui Clinton pentru afaceri cubaneze, care au coincis în opinia că nu există probe de spionaj.

Șapte luni mai târziu de la acuzația inițială s-a adăugat un nou cap de acuzare lui Gerardo Hernandez: conspirație în vederea comiterii de asasinat, ca rezultat al unei campanii publice intense cu intenția de a răzbuna doborârea de către Forțele Aeriene Cubaneze a două avionete aparținând unui grup anticastrist și moartea celor patru ocupanți, fapte care au avut loc la 24 februarie 1996. Avionetele aparțineau unei organizații care în cele 20 de luni anterioare incidentului doborârii, pătrunseseră în spațiul aerian cubanez de 25 de ori, ceea ce a făcut obiectul protestelor repetate ale guvernului Cubei. Doborârea avioanelor a avut loc după avertizări oficiale trimise Statelor Unite că din acel moment spațiul aerian cubanez va fi apărat.

La sfârșitul procesului, când cazul era pe punctul de a fi prezentat juriului pentru deliberare, guvernul a recunoscut în scris, printr-o ”Petiție de urgență” că eșuase în dovedirea acuzației de conspirație pentru comiterea unui asasinat imputată lui Gerardo Hernandez, declarând că ”în lumina probelor prezentate la proces, acesta constituie un obstacol de netrecut pentru Statele Unite, în acest caz, și probabil rezultatul va fi un eșec al acestui cap de acuzare”.

Totuși, juriul i-a găsit vinovați atât pe Gerardo, cât și pe cei patru tovarăși ai lui, de toate acuzațiile după ce a fost supus unor presiuni intense din partea mediilor de presă locale.
După ce a cerut sancțiunile cele mai severe, Procuratura a introdus în fața Tribunalului teoria sa a ”lipsirii de capacități legale”: acuzaților, pe lângă condamnările excesive li se vor impune restricții foarte speciale după eliberare.

Judecătoarea a acceptat cererea făcută de Guvern și în sentințele dictate contra lui Rene Gonzalez, condamnat la 15 ani și lui Antonio Guerrero, condamnat pe viață plus 10 ani, ambii cetățeni americani prin naștere, a inclus restricțiile cu următorii termeni: Rene va trebui să ispășească 3 ani de libertate supravegheată pe teritoriul american, după ieșirea din închisoare, iar Antonio, 5 ani.

CONDAMNĂRILE INIȚIALE:
– Gerardo Hernandez: două condamnări pe viață plus 15 ani.
– Ramon Labanino: o sentință pe viață plus 18 ani.
– Antonio Guerrero: o sentință pe viață plus 10 ani (plus 5 ani libertate supravegheată pe teritoriul american)
– Fernando Gonzalez: 19 ani
– Rene Gonzalez: 15 ani (plus 3 ani libertate supravegheată pe teritoriul american).

PROCESUL DE APEL
În martie 2004, începe procesul de apel și 3 judecători de la Curtea de Apel din Atlanta analizează asrgumentele ambelor părți; au studiat actele și materialele referitoare la caz, etc.

În toiul procesului de apel, la 27 mai 2005, Grupul de Lucru al Națiunilor Unite pentru Detenții Arbitrare, după ce a studiat argumentele prezentate atât de familia celor Cinci cât și de Guvernul Statelor Unite, a decis că privarea lor de libertate era arbitrară și a făcut apel la Guvernul Statelor Unite să ia măsurile necesare pentru corectarea acestei decizii arbitrare.

Grupul de Lucru al ONU a arătat că, pe baza faptelor și circumstanțelor în care s-a desfășurat procesul, natura capetelor de acuzare și severitatea sentințelor, privarea de libertate a celor Cinci încalcă articolul 14 din Convenția Internațională a Libertăților Civile și Politice, semnata si de Statele Unite.

Niciodată până atunci Grupul de Lucru pentru Detenții Arbitrare nu a mai denunțat ca arbitrară privarea de libertate într-un caz judecat în Statele Unite datorită încălcărilor comise în timpul procesului legal.

Lipsa probelor pentru susținerea principalelor acuzații – conspirație pentru comiterea de spionaj și conspirație pentru comiterea de asasinat – și impunerea de condamnări la pedeapsa pe viață, complet iraționale și nejustificate, a constituit de-a lungul întregului proces de apel alt argument cheie al Apărării pentru a explica arbitrarietatea procesului.

La 9 august 2005, cei trei judecători au revocat verdictele de culpabilitate ale celor Cinci, considerând că nu au avut parte de un proces just la Miami.

Într-o acțiune care de regulă se exercită numai în cazuri în care sunt în joc principii constituționale, Guvernul a solicitat celor 12 judecători ai Curții de Apel să revizuiască decizia completului celor trei judecători, printr-o procedură denumită ”en banc”. Exact un an mai târziu, la 9 august 2006, plenul Curții a revocat cu majoritate decizia unanimă a celor trei judecători inițiali.

La 2 septembrie 2008, Curtea de Apel din Atlanta a ratificat verdictele de culpabilitate ale celor Cinci. A ratificat sentințele lui Gerardo Hernandez și Rene Gonzalez, și a anulat sentințele lui Antonio Guerrero, Fernando Gonzalez și Ramon Labanino, considerându-le incorecte, trimițând din nou la Curtea districtului din Miami cazurile ultimilor trei pentru a fi redictate sentințele.

Cu această ocazie Curtea de Apel în plen a recunoscut că nu exista nici o probă că ar fi obținut și transmis informații secrete sau de apărare națională în cazul celor trei acuzați de conspirație pentru comiterea de spionaj.

La 30 ianuarie 2009 a fost prezentată la Curtea Supremă a Statelor Unite o cerere de revizuire a cazului.

La 6 martie au fost prezentate la Curtea Supremă a Statelor Unite 12 documente ale ”amicus curiae brief”, în sprijinul petiției prezentate de Apărarea celor Cinci pentru ca Curtea să reexamineze cazul. Este vorba de o cantitate de documente care constituie un fapt fără precedent pentru că reprezintă cel mai mare număr de amicus care s-a prezentat până în acel moment în fața celui mai înalt organ judiciar american pentru revizuirea unui proces penal.

În luna mai, Guvernul Statelor Unite a prezentat Curții Supreme refuzul său de a accepta revizuirea cazului celor Cinci. Acest lucru pune în evidență din nou faptul că acest proces este un process politic datorat diferendului existent intre Cuba și Statele Unite.

La 15 iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a anunțat, fără nici o explicație, decizia de a nu revizui cazul celor Cinci cubanezi în ciuda argumentelor solide expuse de avocații apărării cu probele și multiplele încălcări legale comise în tot procesul.
De asemenea, au ignorat sprijinul mondial la această petiție pentru cei Cinci, exprimat de ”amicus curiae”.

Dintre sustinatori mentionam: 10 personalitati laureate ale Premianti Nobel, presedinti de state precum Presedintele Timorului, Președinta Irlandei (1992-97), Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite (1997-2002), Ex Directorul General al UNESCO, Federico Mayor, Senatul Mexicului în plen, Adunarea Națională a Panama si altii.
Acestora li s-au adaugat sute de parlamentari din toată lumea între care se află 75 de membri ai Parlamentului European, inclusiv doi ex Președinți și trei actuali vicepreședinți ai acestui organ legislativ, precum și numeroase asociații de avocați și organizatii de promovare a drepturilor omului din diferite țări din Europa, Asia și America Latină, personalități internaționale și organizații legale și academice din Statele Unite.

Cu această decizie a Curții Supree au fost epuizate practic recursurile legale de apel față de sentința Curții de la Atlanta care a ratificat verdictele de culpabilitate.

La 13 octombrie 2009 a avut loc la Curtea Districtului de la Miami audierea pentru rediscutarea sentinței lui Antonio Guerrero. În cursul acesteia chiar judecătoarea care în decembrie 2001 îi dictase sentința de condamnare pe viață plus 10 ani, s-a văzut obligată să admită că în cazul lui Antonio nu exista nicio probă, nici de obținere, nici de transmitere de informații secrete. Totuși, i-a impus sentința injustă de 21 de ani și 10 luni închisoare plus 5 ani de libertate supravegheată. Justificând în fața Judecătoarei cererea unei condamnări mai blânde pentru Antonio, guvernul american a recunoscut impactul pe care l-a avut campania mondială de solidaritate în favoarea celor Cinci: ”Este un caz care a generat o mare polemică și solidaritate din toată lumea”.

La 8 decembrie 2009, a avut loc audierea de redictare a sentinței lui Fernando Gonzalez și Ramon Labanino. Sentința inițială a lui Fernando (19 ani) a fost modificată la 17 ani și 9 luni de închisoare, în timp ce aceea a lui Ramon ( închisoare pe viață plus 18 ani), a fost redusă la 30 de ani închisoare.

La 14 iunie 2010 a fost prezentat la Curtea Federală de la Miami apelul colateral (de asemenea cunoscut în Statele Unite ca habeas corpus) în numele lui Gerardo Hernandez Nordelo. Acesta este ultimul recurs legal pentru el.

Prezentarea pune în discuție toate aspectele condamnării și sentința lui Hernandez. Se concentrează în principal pe două puncte:
În primul rând, acuzarea cea mai gravă la adresa lui Gerardo – conspirație în vederea comiterii de asasinat – este lipsită in fapt de orice bază legala. Acuzarea este legată de doborârea celor două avionete ale organizației ”Hermanos al Rescate”. Dovada este zdrobitoare în legătură cu faptul că Gerardo nu a avut nimic de-a face cu doborârea și că intenția Cubei de a stopa survolările ilegale ale teritoriului național era conformă cu dreptul internațional.

În al doilea rând, procesul – realizat la Miami, orașul din Statele Unite cel mai ostil guvernului cubanez – a fost esențialmente injust pentru că juriul a fost contaminat de propaganda finanțată de guvernul Statelor Unite. După câtva timp de la proces, în 2006, s-a descoperit că Statele Unite au plătit ziariști de la Miami pentru a relata pe larg procesul și pentru a scrie în mediile locale de presă, atât scrisă, radio și TV, reafirmând culpabilitatea celor Cinci și promovând teama și prejudecata în rândul comunității. Acești ziariști i-au hărțuit de asemenea pe membrii juriului provocând proteste din partea lor și a judecătoarei.

De asemenea, au fost incluse încălcările comise de guvern cu manipularea probelor, falsificarea lor și nu în puține cazuri ascunderea lor pentru a obstrucționa justiția. Aspecte cu caracter tehnic în exercitarea apărării sunt de asemenea analizate.

În octombrie 2010, Amnesty International a dat publicității un Raport al cazului care conchide că ”organizația consideră că motivele de condamnare expuse, suscită îndoieli grave privitoare la imparțialitatea judecății care a dus la condamnare, în special efectul de prejudiciere facut public, asupra cazului, de un jurat de la Miami. Amnesty International si-a exprimat convingerea ca incă mai este posibil ca aceste argumente să fie luate în considerație prin canale adecvate de recurs. Dacă procesul legal de apel nu va da compensația oportună, și dată fiind lungimea pedepselor de închisoare impuse și a timpului deja ispășit de condamnați, Amnesty International va sprijini apelurile pentru ca autoritățile executive americane să revizuiască cazul prin proceduri de grațiere sau alte mijloace corespunzătoare.”

La 25 aprilie 2011, Guvernul Statelor Unite cere Curții să fie respinsă cererea de Habeas Corpus a lui Gerardo Hernandez Nordelo și să nu i se acorde o audiere pentru analizarea argumentelor și a presupuselor probe prezentate contra lui. Guvernul a reacționat în același fel privitor la moțiunile prezentate de Antonio Guerrero și Rene Gonzalez.

La 16 august 2011 s-a prezentat replica lui Gerardo la răspunsul Guvernului, în care se răspunde la toate argumentele prezentate de Guvern și se prezinta o lista a ziariștilor plătiți de guvern pentru a publica articole care să-i prejudicieze pe cei Cinci în timpul procesului de la Miami.

În ceea ce-l privește pe Antonio Guerrero, și el a prezentat în august replica la răspunsul guvernului, în care se abordează, așa cum a făcut și Gerardo, folosirea ziariștilor stipendiați de la Radio și TV Marti pentru a publica articole care să incite la ură și ostilitate față de Cuba și agenții cubanezi.
Acum se află în mâna Curții Districtului să accepte sau nu aceste moțiuni.

Documentele care au fost prezentate de Gerardo și Antonio sunt la fel de pertinente și pentru cazurile lui Rene, Ramon și Fernando, care au solicitat și ei habeas corpus. Ei și-au prezentat moțiunile în a doua jumătate a anului 2011 și au folosit aceleași argumente explicate mai sus.

La 7 octombrie 2011, Rene Gonzalez a ieșit din închisoare și a început să ispășească perioada de libertate supravegheată pe teritoriul american, timp de 3 ani, caracterizată prin multiple restricții. Până acum, Rene a primit câteva amenințări cu moartea și viața lui este în pericol permanent din cauza că este expus grupurilor anticubaneze care pot atenta la viața lui.

Deși avocatul său a prezentat până acum două moțiuni de Modificare a Condițiilor de Libertate Supravegheată, solicitând să i se permită să meargă în Cuba pentru ispășirea acestei perioade, Judecătoarea Lenard a respins o asemenea posibilitate.

În martie 2012, Rene a solicitat un permis pentru a merge în Cuba să-l viziteze pentru două săptămâni pe fratele său Roberto Gonzalez, care era pe moarte suferind de cancer. Permisul, acordat de judecătoarea Joan Lenard, a fost o decizie corectă, dar nu înseamnă că s-a făcut dreptate în cazul său, pentru că Rene a fost obligat să se întoarcă în Statele Unite de îndată ce a expirat timpul de ședere în Insulă.

De asemenea, în anul 2012, avocații lui Gerardo au prezentat un nou recurs legal ca parte din procesul său de apel colateral: Discovery Motion, care cere o nouă audiență orală și solicită ca Curtea să ordone Guvernului să predea documentele și alte materiale pe care le deține și care nu au fost făcute cunoscute în timpul procesului legal. Acest recurs se bazează pe dreptul pe care-l are Petentul și co-acuzații de a cunoaște dimensiunea camapniei de publicitate negativă finanțată de Guvernul american, cu intenția de a se asigura că vor fi declarați vinovați.

Scopul este de a obține, prin interogatorii, prezentarea de documente, depoziții și citații judiciare, orice probă necesară pentru a fi examinată de tribunal la audierea respectivă și pentru a aduce dovezile care să dovedească că sentințele trebuie anulate.

Guvernul Statelor Unite s-a opus să-i fie acordată o nouă audiere orală lui Gerardo și acum Judecătoarea Lenard trebuie să emită un verdict.

Date actualizate
– Fernando: Împarte celula cu 10 deținuți. Nu are un loc pentru a-și păstra efectele personale, cărți etc. Va ieși în libertate la 27 februarie 2014. Avea 34 de ani când a fost arestat, iar acum are 49.

– Tony: avea 40 de ani când a fost arestat și acum are 54. Ar trebui să iasă în libertate la 18 septembrie 2017 și va trebui să mai stea încă 5 ani pe teritoriul american sub libertate supravegheată. Mama lui, Maria, a împlinit 80 de ani.

– Ramon: arestat la 35 de ani. Acum are 49 de ani. Ar trebui să iasă în libertate la 30 octombrie 2024.

– Gerardo: arestat pe când avea 33 de ani. Astăzi are 47. Cele două condamnări pe viață plus 15 ani de privare de libertate îl condamnă să rămână în închisoare pentru tot restul vieții. Soția lui continuă să fie refuzată de guvernul SUA să-l viziteze. Astfel nu au posibilitatea de a concepe un copil.

– Rene: Arestat pe când avea 42 de ani. A ieșit din închisoare la 7 octombrie 2011 și a început să ispășească perioada de libertate supravegheată timp de 3 ani. Acum are 56 de ani.

Adrianei Perez, soția lui Gerardo Hernandez, nu i se dă posibilitatea să-l viziteze, ceea ce face ca ambii să fie privați de unul dintre drepturile omului cele mai elementare: acela de a concepe un copil și a forma o familie. Adriana a cerut Președintelui Barack Obama să-i prmită să aibă un copil cu Gerardo, petiție la care nu a primit răspuns.

Rosa Aurora Freijanes și Fernando Gonzalez nici ei nu au putut să conceapă un copil. Trecerea timpului a făcut ca ceasul biologic să ajungă la limita posibilității de a face copii.

În cazul lui Antonio Guerrero, continuă despărțirea de mama sa, Mirta Rodriguez, care este foarte bătrână și cu probleme de sănătate, dar păstrează speranța că va mai apuca să trăiască pentru a se reîntâlni cu fiul ei când acesta va ieși din închisoare, în 2017.

Nici Olga Salanueva nu l-a putut vizita pe Rene. I s-a respins cererea de viză pentru Statele Unite de repetate ori. Fiica cea mare a celor doi, Irmita, a născut recent un bebeluș care n-a cunoscut căldura bunicului său matern.

Fiicele lui Ramon au crescut despărțite de tatăl lor care luptă cu problemele de sănătate și păstrează speranța că se va reuni cu familia înainte de 2024.

Constantin Cretu
Bucuresti, 30.03.2013

Participantii la Simpozionul ”Solidaritatea Poporului Roman cu Poporul Cubanez”, membrii ai Asociatiilor si Fundatiilor de Prietenie Romania Cuba, personalitati ale culturii, artei, societatii civile, simpatizanti ai Poporului Cubanez , luand act de nedreptatile indreptate impotriva Poporului Cubanez, adopta prezenta DECLARATIE:

1. Cerem cu insistenta Guvernului S.U.A, Justitiei S.U.A, sa elibereze neconditionat si imediat pe cei cinci eroi cubanezi detinuti ilegal in S.U.A, iar demersurile lor juridice sa fie luate in considerare in conformitate cu drepturile omului si realitatile politice existente.

Actiunea celor cinci patrioti cubanezi de a-si apara tara de grupurile reactionare organizate pe teritoriul S.U.A, nu poate fi incadrata ca actiune impotriva poporului american sau a statului American.

Analizarea faptelor sa se faca cu impartialitate de jurati neimplicati emotional sau politic si fara presiuni ale comunitatilor reactionare de pe teritoriul S.U.A.

2. Respectarea drepturilor omului de catre S.U.A in conformitate cu perceptele internationale atit pentru persoanele retinute pentru cercetari cat si pentru apartinatorii acestora, care au dreptul de a comunica intre ei, de a fi vizitati de sotii, mame sau rude apropiate, pentru mentinerea legaturilor de familie si dezvoltarea acestora, inclusiv conceperea de urmasi.

3. ”Blocada economica” instituita de S U A impotriva Cubei in urma cu 50 ani este un act ilegal si ostil, care incalca dreptul international de autodeterminare si de dezvoltare sociala.

Prejudiciile aduse poporului cubanez sunt imense si pe langa dimensiunea economica care se masoara in mii de milioane de dolari pierduti de economia Cubei, dimensiunea sociala a acestei blocade este cu mult mai mare prin aceea ca lipseste poporul cubanez de o dezvoltare normala .

Cerem de asemenea ridicarea de catre S U A a “Blocadei economice, comerciale si financiare“ pentru ca poporul cubanez sa traiasca decent iar Republica Cuba sa-si ocupe locul meritat in comunitatea internationala.

Consiliul National al Asociatiilor si Fundatiilor de Prietenie Romania – Cuba
BUCURESTI 30 martie 2013.

Latest Tweets