Autorități economice pun la punct detaliile pentru punerea în funcțiune a Băncii Sudului


Caracas, 7 iulie 2014 (RNV).

Prima întâlnire a Consiliului Administrativ al Băncii Sudului, care a avut loc în Caracas, are ca obiectiv să pună la punct detaliile în vederea punerii în funcțiune a acestei instituții financiare.

Această afirmație a fost făcută de Eudomar Tovar, președintele Consiliului Monetar al Sistemului Unitar pentru Compensații Regionale (Sucre) și directorul Băncii Centrale din Venezuela (BCV). Funcționarul a făcut referire la întâlnirea la care au participat reprezentanții Argentinei, Braziliei, Boliviei, Ecuadorului, Praguayului, Uruguayului și Venezuelei, în data de 2 iulie pentru a stabili ultimele detalii cu privire la punerea în funcțiune a Băncii Sudului.

Obiectivul este de a consolida o instituție financiară pentru dezvoltarea proiectelor comune care să contribuie la creșterea calității vieții popoarelor. Instituția financiară va funcționa ca o bancă de dezvoltare, pentru a dezvolta proiecte comune în domeniul infrastructurii, precum și pentru a fi o bază pentru companiile strategice, publice și / sau private, a statelor semnatare.

Cu aceste strategii s-ar consolida alianțele între blocurile regionale de integrare precum Unasur, Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (Celac) și Alianța Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre (ALBA).

Acest proiect a fost inițiat de președintele Hugo Chavez și reimpulsionat de actualul mandatar venezuelean Nicolas Maduro pentru a consolida o Nouă Arhitectură Financiară Regională care să permită structurarea spațiilor alternative ale Fondului Monetar Internațional, ale Băncii Mondiale și ale Băncii Interamericane de Dezvoltare, printre altele.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets