Avionul ALBA a aterizat în Palestina cu cele 12 tone de ajutoare umanitare


Avionul ALBAVargas, 12 august 2014. (MPPRE)

Din Aeroportul Internațional Simon Bolivar, Maiquetia, a decolat catre Republica Arabă Egipt, un avion Hercules C130, al Forțelor Aeriene Naționale Bolviariene (FANB), fiind încarcat cu peste 12 tone de ajutoare umanitare pentru poporul Statului Palestina.

Avionul militar – încărcat de statele membre ale Alianței Bolivariene pentru popoarele Americii Noastre (ALBA), transportă: medicamente, materiale medical chirugical, apăpotabilă, alimente neperisabile, haine și încălțăminte, pentru doamne, domni și copii, pături, perne, corturi tip familie, lanterne cu baterii, rogojini, și altele.

La plecarea aeronavei a fost prezent și ministrul Puterii Populare pentru Relații Externe, Elías Jaua Milano; omologul său palestinian, Riad Al Malki; ambasadoarea Linda SobehAlí; viceministrul pentru Africa, Reinaldo Bolívar și viceministrul pentru Asia, Orientul Mijlociu și Oceania, Xoan Noya. Ministrul Afacerilor Externe Jaua a declarat că acest transport este dovada solidarității Guvernului Bolivarian și a poporului cu Statul Palestina. ”Aceste este primul din multiplele zborului pe care le vom realiza din partea poporului solidar, generos și profund uman al Venezuelei”. A evidențiat că în 48 de ore va decola un avion comercial cu alte 18 de tone de produse chirugicale, rogojini, pături, și altele. Odată cu acest ajutor către spitalele și campamentele egipțiene în care se regăsesc sutele de refugiați și internați palestinieni, Guvernul Național, în frunte cu președintele Nicolás Maduro, îndeplinește principiile politicii externe a Venezuelei, reafirmând legăturile de prietenie și solidaritate cu țările lumii.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets