Blocul Cardón IV în Falcón produce peste 14 mil de metri cubi de gaz


Blocul Cardón IVCaracas, 22 februarie 2016 (Agenţia Venezueleană de Ştiri).

Blocul Cardón IV parte a Proiectului de Gaz Rafael Urdaneta, localizat pe coasta statului Falcón, a atins o producţie de peste 14 mil de metri cubi, a informat luni ministrul Petrolului şi Mineritului, Eulogio Del Pino.

„Este câmpul cel mai mare ce a intrat în producţie anul trecut pe continentul American şi unul dintre primele cinci din lume în ultimii ani”, a declarat într-un interviu acordat programului El Desayuno, transmis de Televiziunea Naţională din Venezuela.

Acest bloc este localizat în Golful Venezuelei, mai exact în NV Peninsulei Paraguaná şi cuprinde o suprafaţă de aproximativ 30.000 km pătraţi, în care se găsesc între 250 şi 340 mil metri cubi de gaz, rezervă dovedită.

Construcţia sa a reprezentat o investiţie de 4.800 mil de dolari şi a necesitat construirea unei platforme de producție off-shore, un gazoduct submarin de 30 inchi şi 67 km lungime, precum şi o instalaţie de prelucrare a gazului onshore, aflată în sectorul Tiguadare, municipiul Carirubana, în partea occidentală.

Del Pino s-a referit şi la acordul încheiat vineri între Compania Petrolieră Venezueleană de Stat (PDVSA) şi compania rusă Rosneft, în vederea creşterii extracţiei de gaz în Peninsula Paria, statul Falcón.

A explicat că acest proiect va stimula „înlocuirea combustibililor lichizi în producţia de energie electrică a Venezuelei”, şi, de asemenea, prevede includerea acestei hidrocarburi în industria petrochimică naţională.

A amintit că graţie reformei Legii Petrochimice semnată de către preşedintele Republicii, Nicolás Maduro, pe 30 decembrie anul trecut „acum putem să integrăm proiecte de gaz în alte proiecte de mari dimensiuni în sectorul petrochimic, în vederea dezvoltării acestuia din urmă ce deţine o importantă capacitate de a genera locuri de muncă”.

„Pentru fiecare loc de muncă creat de sectorul hidrocarburilor lichide se creează alte 30 în sectorul petrochimic”, a menţionat.

Pe durata interviului, ministrul Petrolului şi Mineritului a menţionat că Statul venezuelean are în vedere o companie mixtă cu participarea unui grup japonez, în domeniul producției şi prelucrării metanolului.

„Am ajuns la acorduri în cadrul acestei companii mixte pentru ca noi să extragem gazul în nordul Monagas-ului de unde va fi trimis către o extensie a acestei uzine de metanol ce va genera o mare capacitate de export şi prin intermediul căreia vom putea dezvolta tot sectorul petrochimic într-o manieră integrală”, a punctat.

Metanolul este o componentă fundamentală pentru industria chimică şi este şi materia primă în elaborarea solvenţilor şi vopselelor, printre alte produse.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets