Cazul celor 5 cubanezi deținuți pe nedrept în închisori din Statele Unite


 

five-cuban-heroes-4

Actualizat ianuarie 2013.

În septembrie 1998, cinci cubanezi, Gerardo Hernandez, Ramon Labanino, Antonio Guerrero, Fernando Gonzalez și Rene Gonzalez, au fost arestați la Miami de agenți ai FBI. Misiunea lor în Statele Unite era să monitorizeze activitățile grupurilor  și organizațiilor responsabile de acțiuni teroriste contra Cubei, în special în grupurile anticubaneze cu bazele în sudul Floridei.Toți au fost acuzați de conspirație contra Statelor Unite. La sentința a trei dintre ei s-a adăugat și acuzația de conspirație în vederea comiterii de spionaj.  Guvernul american nu i-a acuzat niciodată de spionaj real, nici nu a afirmat că s-ar fi comis. Nu le-a fost confiscat nici un document clasificat.

Unul dintre martorii cheie ai acuzării a fost Generalul James R. Clapper, un bărbat cu 32 de ani de experiență în armată care a lucrat exclusiv în operațiuni de spionaj și  a devenit Directorul Agenției de Informații pentru Apărare înainte de a se pensiona. Clapper a revizuit toate documentele confiscate și când a fost întrebat la contrainterogatoriu dacă ”a găsit vreo informație secretă de apărare națională care să fi fost transmisă Cubei”, răspnsul său a fost ”nu, nimic care să poată fi recunoscut ca atare”.

Un expert prezentat  de apărare a negat de asemenea că ar fi găsit materiale secrete în documentele  găsite la cei Cinci a fost Edward Breed Atkeson, General de Divizie al Armatei Statelor Unite.

În ciuda energicei opoziții din partea apărării, cazul a fost judecat la Miami, Florida, comunitate care cuprinde peste jumătate de milion de  exilați cubanezi, cu o lungă istorie de ostilitate  față de guvernul cubanez – împrejurare  pe care o curte federală de apel a Statelor Unite  a descris-o mai târziu ca ”o furtună perfectă” de prejudecăți, care a  împiedicat realizarea unui proces just. Fiecare din cei 12 membrii ai juriului selectat pentru a judeca cazul, și care și-au exprimat opiniile față de Guvernul Cubanez, a fost ostil. Cei trei posibili jurați care și-au exprimat neutralitatea față de Cuba au fost descalificați de  guvern.

Procesul a durat peste 6 luni, devenind cel mai lung proces din Statele Unite până la data respectivă. Peste 119 volume de mărturii și 20 000 de paagini de documente au fost compilate, inclusiv  mărturiile a trei generali ai armatei în retragere, un amiral în retragere, ex asesor al președintelui Clinton pentru  afaceri cubaneze, care au coincis în opinia că nu există probe de spionaj.

Șapte luni mai târziu de la acuzația inițială s-a adăugat un nou cap de acuzare lui Gerardo Hernandez: conspirație în vederea comiterii de asasinat, ca rezultat al unei campanii publice intense cu intenția de a răzbuna doborârea de către Forțele Aeriene Cubaneze a două avionete aparținând unui  grup anticastrist și moartea celor patru ocupanți, fapte care au avut loc la 24 februarie 1996.  Avionetele aparțineau unei organizații care în cele 20 de luni anterioare incidentului  doborârii, pătrunseseră în spațiul aerian cubanez de 25 de ori, ceea ce a  făcut obiectul protestelor repetate ale guvernului Cubei. Doborârea avionetelor a avut loc după avertizări oficiale trimise Statelor Unite că din acel moment spațiul aerian cubanez va fi apărat.

La sfârșitul procesului, când cazul era pe punctul de a fi prezentat juriului pentru deliberare, guvernul a recunoscut în scris, printr-o ”Petiție de urgență” că eșuase în dovedirea acuzației de conspirație pentru comiterea unui asasinat imputată lui Gerardo Hernandez,  declarând că ”în lumina probelor prezentate  la proces, acesta constituie un obstacol de netrecut pentru Statele Unite în acest caz și probabil rezultatul va fi un eșec al acestui cap de acuzare”.

Totuși, juriul i-a găsit vinovați atât pe Gerardo, cât și pe  cei patru tovarăși ai lui,  de toate acuzațiile după ce a fost  supus unor presiuni intense din partea mediilor de presă locale.

După ce  a cerut sancțiunile cele mai severe,  Procuratura a introdus în fața Tribunalului teoria sa a ”lipsirii de capacități legale”: cuzaților, pe lângă condamnările excesive li se vor impune restricții foarte speciale după eliberare.

Judecătoarea a acceptat cererea  făcută de Guvern și în sentințele dictate contra lui Rene Gonzalez, condamnat la 15 ani și lui Antonio Guerrero, condamnat pe viață plus 10 ani, ambii cetățeni americani prin naștere, a inclus restricțiile  cu următorii termeni: Rene va trebui să ispășească 3 ani de libertate  supravegheată pe teritoriul  american, după ieșirea din închisoare, iar Antonio, 5 ani.

CONDAMNĂRILE INIȚIALE:PROCESUL DE APELINFORMARE SUPLIMENTARĂ
  • Gerardo Hernandez: două condamnări pe viață plus 15 ani.
  • Ramon Labanino: o sentință pe viață plus 18 ani.
  • Antonio Guerrero: o sentință pe viață plus 10 ani (plus 5 ani libertate supravegheată pe teritoriul american)
  • Fernando Gonzalez: 19 ani
  • Rene Gonzalez: 15 ani (plus 3 ani libertate supravegheată pe teritoriul american).
În martie 2004, începe procesul de apel și 3 judecători de la Curtea de Apel din Atlanta analizează asrgumentele ambelor părți; au studiat actele și materialele referitoare la caz, etc.

În toiul procesului de apel, la 27 mai 2005, Grupul de Lucru al Națiunilor Unite pentru Detenții Arbitrare, după ce a studiat argumentele prezentate atât de familia celor Cinci cât și de guvernul Statelor Unite, a decis că privarea lor de libertate era arbitrară și a făcut apel la Guvernul Statelor Unite să ia măsurile necesare pentru corectarea acestei arbitrarietăți.

Grupul de Lucru al ONU a arătat că, pe baza faptelor și circumstanțelor în care s-a desfășurat procesul, natura capetelor de acuzare și severitatea sentințelor, privarea de libertate a celor Cinci încalcă articolul 14 din Convenția Internațională a Libertăților Civile și Politice, a cărei semnatare sunt Statele Unite.

Niciodată până atunci Grupul de Lucru pentru Detenții Arbitrare nu a mai denunțat ca arbitrară privarea de libertate într-un caz judecat în Statele Unite datorită încălcărilor comise în timpul procesului legal.

Lipsa probelor pentru susținerea principalelor acuzații – conspirație pentru coiterea de spionaj și conspirație pentru comiterea de asasinat – și impunerea de condamnări la pedeapsa pe viață, complet iraționale și nejustificate, a constituit de-a lungul întregului proces de apel alt argument cheie al Apărării pentru a explica arbitrarietatea procesului.

La 9 august 2005, cei trei judecători au revocat verdictele de culpabilitate ale celor Cinci, considerând că nu au avut un proces just la Miami.

Într-o acțiune care de regulă se exercită numai în cazuri în care sunt în joc principii constituționale, Guvernul a solicitat celor 12 judecători ai Curții de Apel să revizuiască decizia completului celor trei judecători, printr-o procedură denumită ”en banc”. Exact un an mai târziu, la 9 august 2006, plenul Curții a revocat cu majoritate decizia unanimă a celor trei judecători inițiali.

La 2 septembrie 2008, Curtea de Apel din Atlanta a ratificat verdictele de culpabilitate ale celor Cinci. A ratificat sentințele lui Gerardo Hernandez și Rene Gonzalez, și a anulat sentințele lui Antonio Guerrero, Fernando Gonzalez și Ramon Labanino, considerându-le incorecte, trimițând din nou la Curtea districtului din Miami cazurile ultimilor trei pentru a fi redictate sentințele.

Cu această ocazie Curtea de Apel în plen a recunoscut că nu exista nici o probă că ar fi obținut și transmis informații secrete sau de apărare națională în cazul celor trei acuzați de conspirație pentru comiterea de spionaj.

La 30 ianuarie 2009 a fost prezentată la Curtea Supremă a Statelor Unite o cerere de revizuire a cazului.

La 6 martie au fost prezentate la Curtea Supremă a Statelor Unite 12 documente ale ”amicus curiae brief”, în sprijinul petiției prezentate de Apărarea celor Cinci pentru ca Curtea să reexamineze cazul. Este vorba de o cantitate de documente care constituie un fapt fără precedent pentru că reprezintă cel mai mare număr de amicus care s-a prezentat până în acel moment în fața celui mai înalt organ judiciar american pentru revizuirea unui proces penal.

În luna mai, Guvernul Statelor Unite a prezentat Curții Supreme refuzul său de a accepta revizuirea cazului celor Cinci. Acest lucru pune în evidență din nou că este vorba de un caz politic și că trece prin diferendul dintre Cuba și Statele Unite.

La 15 iunie, Curtea Supremă a Statelor Unite a anunțat, fără nici o explicație, decizia de a nu revizui cazul celor Cinci cubanezi în ciuda argumentelor solide expuse de avocații apărării cu probele și multiplele încălcări legale comise în tot procesul.

De asemenea, au ignorat sprijinul universal la această petiție și pentru cei Cinci, exprimat de ”amicus curiae”, între care ies în evidență cu sprijinul lor:

10 Premii Nobel între care Președintele Timorului Leste, Jose Ramos Horta, Adolfo Perez Esquivel, Rigoberta Menchu, Jose Saramago, Wole Soyinka, Zhores Alferov, Nadine Gordimer, Gunther Grass, Dario Fo și Mairead Maguire; Senatul Mexicului în plen, Adunarea Națională a Panama, Mary Robinson, Președinta Irlandei (1992-97) și Înaltul Comisar pentru drepturile Omului al Națiunilor Unite (1997-2002), și ex Directorul General al UNESCO, Federico Mayor.

La aceștia s-au alăturat sute de parlamentari din toată lumea între care se află 75 de membri ai Parlamentului European, inclusiv doi ex Președinți și trei actuali vicepreședinți ai acestui organ legislativ, precum și numeroase asociații de avocați și de drepturi ale omului din diferite țări din Europa, Asia și America Latină, personalități internaționale și organizații legale și academice din Statele Unite.

Cu această dezizie a Curții Supree au fost epuizate practic recursurile legale de apel față de sentința Curții de la Atlanta care a ratificat verdictele de culpabilitate.

La 13 octombrie 2009 a avut loc la Curtea Districtului de la Miami audierea pentru redictarea sentinței lui Antonio Guerrero. În cursul acesteia chiar judecătoarea care în decembrie 2001 îi dictase sentința de condamnare pe viață plus 10 ani, s-a văzut obligată să admită că în cazul lui Antonio nu exista nici o probă nici de obținere, nici de transmitere de informații secrete. Totuși, i-a impus sentința injustă de 21 de ani și 10 luni închisoare plus 5 ani de libertate supravegheată. Justificând în fața Judecătoarei cererea unei condamnări mai blânde pentru Antonio, uvernul a recunoscut impactul pe care l-a avut campania mondială de solidaritate în favoarea celor Cinci: ”Este un caz care a generat o mare polemică și strigăte din toată lumea”.

La 8 decembrie 2009, a avut loc audierea de redictare a sentinței lui Fernando Gonzalez și Ramon Labanino. Sentința inițială a lui Fernando (19 ani) a fost modificată la 17 ani și 9 luni de închisoare, în timp ce aceea a lui Ramon (1 închisoare pe viață plus 18 ani), a fost redusă la 30 de ani închisoare.

La 14 iunie 2010 a fost prezentat la Curtea Federală de la Miami apelul colateral (de asemenea cunoscut în Statele Unite ca habeas corpus) în numele lui Gerardo Hernandez Nordelo. Acesta este ultimul recurs legal pentru el.

Prezentarea pune în discuție toate aspectele condamnării și sentința lui Hernandez. Se concentrează în principal pe două puncte:

În primul rând, acuzarea cea mai gravă la adresa lui Gerardo – conspirație în vederea comiterii de asasinat – este lipsită de orice bază de fapt. Acuzarea este legată de doborârea celor două avionete ale organizației ”Hermanos al Rescate”. Dovada este zdrobitoare în legătură cu faptul că Gerardo nu a avut nimic de-a face cu doborârea și că intenția Cubei de a stopa survolările ilegale ale teritoriului național era conformă cu dreptul internațional.

În al doilea rând, procesul – realizat la Miami, orașul din Statele Unite cel mai ostil guvernului cubanez – a fost esențialmente injust pentru că juriul a fost contaminat de propaganda finanțată de guvernul Statelor Unite. După câtva timp de la proces, în 2006 , s-a descoperit că Statele Unite au plătit ziariști de la Miami pentru a relata pe larg procesul și pentru a scrie în mediile locale de presă, atât scrisă, radio și TV, reafirmând culpabilitatea celor Cinci și promovând teama și prejudecata în rândul comunității. Acești ziariști i-au hărțuit de asemenea pe membrii juriului provocând proteste din partea lor și a judecătoarei.

De asemenea, au fost incluse încălcările comise de guvern cu manipularea probelor, falsificarea lor și nu în puține cazuri ascunderea lor pentru a obstrucționa justiția. Aspecte cu caracter tehnic în exercitarea apărării sunt de asemenea analizate.

În octombrie 2010, Amnesty International a dat publicității un Raport al cazului care conchide că ”organizația consideră că motivele de îngrijorare expuse, combinate, suscită îndoieli grave privitoare la imparțialitatea judecății care a dus la condamnare, în special efectul de prejudiciere avut de publicitate asupra cazului la un jurat de la Miami. Amnesty International nutrește convingerea că încă mai este posibil ca aceste chetiuni să fie luateîn considerație prin canale adecvate de recurs. Dacă procesul legal de apel nu va da compensația oportună, și dată fiind lungimea pedepselor de închisoare impuse și a timpului deja ispășit de condamnați, Amnesty International va sprijini apelurile pentru ca autoritățile executive americane să revizuiască cazul prin proceduri de grațiere sau alte mijloace corespunzătoare.”

La 25 aprilie 2011, Guvernul Statelor Unite cere Curții să fie respinsă cererea deHabeas Corpus a lui Gerardo Hernandez Nordelo și să nu i se acorde o audiere pentru analizarea argumentelor și a presupuselor probe prezentate contra lui. Guvernul a reacționat în același fel privitor la moțiunile prezentate de Antonio Guerrero și Rene Gonzalez. La 16 august 2011 s-a prezentat replica lui Gerardo la răspunsul Guvernului, în care se răspunde la toate argumentele prezentate de Guvern și unde se prezintă și affidavit-ul lui Gerardo, unul dintre avocații lui anteriori, Paul McKenna, care sprijină argumentele fundamentale care au fost aduse în cererea de Habeas Corpus, un affidavit al lui Mara Verheyden-Hilliard, directoare executivă a partnership for Civil Justice Fund, o organizație cu o mare experiență în litigii pe teme de drepturi civile la curțile federale cu accent pe temele de la Primul și al Patrulea Amendament, precum și în teme legate de transparența guvernului, și în fine un Apendice cu lista ziariștilor plătiți de guvern pentru a publica articole care să-i prejudicieze pe cei Cinci în timpul procesului de la Miami.

În ceea ce-l privește pe Antonio Guerrero, și el a prezentat în august replica la răspunsul guvernului, în care se abordează, așa cum a făcut și Gerardo, folosirea ziariștilor stipendiați de Radio și TV Marti pentru a publica articole care să incite la ură și ostilitate față de Cuba și agenții cubanezi.

Acum se află în mâna Curții Districtului să accepte sau nu aceste moțiuni.

Documentele care au fost prezentate de Gerardo și Antonio sunt la fel de pertinente și pentru cazurile lui Rene, Ramon și Fernando, care au solicitat și ei habeas corpus. Ei și-au prezentat moțiunile în a doua jumătate a anului 2011 și au folosit aceleași argumente explicate mai sus.

La 7 octombrie 2011, Rene Gonzalez a ieșit din închisoare și a început să ispășească perioada de libertate supravegheată pe teritoriul american, timp de 3 ani, caracterizată prin multiple restricții. Până acum, Rene a primit câteva amenințări cu moartea și viața lui este în pericol permanent din cauza că este expus grupurilor anticubaneze care pot atenta la viața lui.

Deși avocatul său a prezentat până acum două moțiuni de Modificare a Condițiilor de Libertate Supravegheată, solicitând să i se permită să meargă în Cuba pentru ispășirea acestei perioade, Judecătoarea Lenard a respins o asemenea posibilitate.

În martie 2012, Rene a solicitat un permis pentru a merge în Cuba să-l viziteze pentru două săptămâni pe fratele său Roberto Gonzalez, care era pe moarte suferind de cancer. Permisul, acordat de judecătoarea Joan Lenard, a fost o decizie corectă, dar nu înseamnă că s-a făcut dreptate în cazul său, pentru că Rene a fost obligat să se întoarcă în Statele Unite de îndată ce a expirat timpul de ședere în Insulă.

De asemenea, în anul 2012, avocații lui Gerardo au prezentat un nou recurs legal ca parte din procesul său de apel colateral: Discovery Motion, care cere o nouă audiență orală și solicită ca Curtea să ordone Guvernului să predea documentele și alte materiale pe care le deține și care nu au fost făcute cunoscute în timpul procesului legal. Acest recurs se bazează pe dreptul pe care-l are Petentul și co-acuzații de a cunoaște dimensiunea camapniei de publicitate negativă finanțată de Guvernul american, cu intenția de a se asigura că vor fi declarați vinovați.

Scopul este de a obține, prin interogatorii, prezentarea de documente, depoziții și citații judiciare, orice probă necesară pentru a fi examinată de tribunal la audierea respectivă și pentru a aduce dovezile care să dovedească că sentințele trebuie anulate.

Guvernul Statelor Unite s-a opus să-i fie acordată o nouă audiere orală lui Gerardo și acum Judecătoarea Lenard trebuie să emită un verdict.

FERNANDO: Împarte celula cu 10 deținuți. Nu are un loc pentru a-și păstra efectele personale, cărți etc. Va ieși în libertate la 27 februarie 2014. Avea 34 de ani când a fost arestat, iar acum are 49.

Tony: avea 40 de ani când a fost arestat și acum are 54. Ar trebui să iasă în libertate la 18 septembrie 2017 și va trebui să mai stea încă 5 ani pe teritoriul american sub libertate supravegheată. Mama lui, Maria, a împlinit 80 de ani.

Ramon: arestat la 35 de ani. Acum are 49. Ar trebui să iasă în libertate la 30 octombrie 2024.

Gerardo: arestat pe când avea 33 de ani. Astăzi are 47. Cele două condamnări pe viață plus 15 ani de privare de libertate îl condamnă să rămână în închisoare pentru tot restul vieții. Soția lui continuă să fie refuzată de guvernul SUA să i se permită să-l viziteze. De asemenea nu au posibilitatea de a concepe un copil.

Rene: Arestat pe când avea 42 de ani. A ieșit din închisoare la 7 octombrie 2011 și a început să ispășească perioada de libertate supravegheată timp de 3 ani. Acum are 56 de ani.

Adrianei Perez, soția lui Gerardo Hernandez, nu i se dă posibilitatea să-l viziteze, ceea ce face ca ambii să fie privați de unul dintre drepturile omului cele mai elementare: acela de a concepe un copil și a forma o familie. Adriana a cerut Președintelui Barack Obama să-i prmită să aibă un copil cu Gerardo, petiție la care nu a primit răspuns.

Rosa Aurora Freijanes și Fernando Gonzalez nici ei nu au putut să conceapă un copil. Trecerea timpului a făcut ca ceasul biologic să ajungă la limita posibilității de a face copii.

În cazul lui Antonio Guerrero, continuă despărțirea de mama sa, Mirta Rodriguez, care este foarte bătrână și cu probleme de sănătate, dar păstrează speranța că va mai apuca să trăiască pentru a se reîntâlni cu fiul ei când acesta va ieși din închisoare, în 2017.

Nici Olga Salanueva nu l-a putut vizita pe Rene. I s-a respins cererea de viză pentru Statele Unite de repetate ori. Fiica cea mare a celor doi, Irmita, a născut recent un bebeluș care n-a cunoscut căldura bunicului său matern.

Fiicele lui Ramon au crescut despărțite de tatăl lor care luptă cu problemele de sănătate și păstrează speranța că se va reuni cu familia înainte de 2024.

Latest Tweets