CNE rafinează aspectele tehnice și logistice pentru alegerile electorale ale Constituantei


CNE_constitCaracas, 19 iunie 2017 (Correo del Orinoco)

Vicepreședinta Consiliului Național Electoral (CNE), Sandra Oblitas, a declarat luni că alegerile pentru Adunarea Națională Constituantă (ANC), sunt pe cale de a se desfășura, de aceea s-a referit la aspectele tehnice și logistice pe care le efectuează organismul electoral pentru a asigura procesul, convocat pe data de 1 mai de către președintele Republicii, Nicolas Maduro, și care s-a bucurat de sprijinul sectoarelor sociale și politice din țară.

În timpul participării la forumul Rumbo pentru Constituantă, care a avut loc la sediul Institutului Național de Formare și Educație Socialistă (Inces), situat în Caracas, Oblitas a spus că CNE va stabili mecanismele necesare pentru situații neprevăzute care pot afecta dezvoltarea normală a calendarului electoral, cum ar fi refuzul autorităților de la Universitatea Centrală din Venezuela de a colabora la elaborarea de cerneală permanentă pentru aceste alegeri.

„Nu există situații care să împiedice realizarea unui proces electoral, odată ce CNE a convocat și are ca scop încheierea acestuia, la fel este și în cazul Adunării Naționale Constituante”, a spus.

A subliniat, de asemenea, că Puterea Electorală lucrează intens pentru a efectua procesele electorale cu care și-au luat angajamentul: alegerile pentru ANC pe data de 30 iulie; și regionalele, pe 10 decembrie.

În activitate, care s-a bucurat de participarea lucrătorilor Inces, Oblitas a reiterat faptul că CNE îndeplinește cele stabilite în Constituția din 1999, pentru a duce mai departe acest proces de votare.

„Avem o Constituție, Constituția Republicii Bolivariene Venezuela aprobată în anul ’99, care stabilește mecanisme de apel pentru Adunarea Națională Constituantă, și acestea sunt mecanismele puse în aplicare. Absolut tot ce s-a făcut îndeplinește normele Constituției și legile”, a declarat.

În timpul acestor alegeri, programate pentru 30 iulie, vor fi aleși 173 de constituenți sectoriali. Ceilalți opt, care aparțin populațiilor indigene, vor fi aleși prin intermediul adunărilor din aceste comunități în vestul, sudul și estul țării.

În plus, se vor alege 364 de constituenți teritoriali: unul pentru municipiu, doi pentru capitala de stat și șapte pentru municipiul Libertador, care însumează un total de 545 de membri ai ANC.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets