Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO aprobă Planul Administrativ pentru orașul Coro și portul La Vela


Caracas, 30 iunie 2014 (MPPRE)

Comitetul Patrimoniului Mondial al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a aprobat Planul Administrativ întocmit în favoarea orașului Coro și a portului său, La Vela, cu scopul de a le elimina de pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, în urma evaluării progreselor semnificative și a lucrărilor avansate de conservare, protecție și salvgardare a acestora, în condiția lor de Locuri cu Valoare Universală Excepțională.

În cadrul celei de a 38-a reuniuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, de la Doha, Qatar, cele 21 de state membre au recunoscut în raportul lor politicile de gestiune implementate de Guvernul Bolivarian, evidențiindu-se în mod special participarea directă a comunităților locale la întreținerea acestor locuri.

Coro și La Vela au fost declarate de către UNESCO drept Patrimoniu al Umanității la data de 9 decembrie 1993, dar în anul 2005 s-a decretat situație de urgență pentru ele, fiind incluse pe lista patrimoniului aflat în pericol.

În luna mai anul acesta, UNESCO a aprobat alocarea a 120.000 dolari, ca fond de ajutor, sumă ce se va folosi, începând cu luna august, pentru diagnosticarea de edificii, drenaje și planuri de gestiune de risc în cazul a 100 de case și câteva edificii.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets