Companie venezueleană va exporta granit roșu în România


granit_rosuCaracas, 29 februarie 2016 (Jurnalul de Orinoco).

Compania Venezueleană Canteras y Mármoles va exporta săptămâna aceasta 450 m2 de fâșii de granit roșu în România.

Aceasta ar fi cea de-a cincea tranșă de export pe acest an, realizat de compania de granit, având în vedere că tranșele trei și patru au fost livrate săptămâna trecută pentru Statele Unite, conținând 48 de tone de granit.

În cadrul unei vizite la sediul firmei venezuelene situate în zona industrială Guarenas, Garda Națională Venezueleană (GNB) și Serviciul Național Integrat al Administrației Vamale și Tributare (Seniat) au verificat lunea trecută marfa care va merge către România.

Această activitate economică face parte din Motorul de Progres în materie de Exporturi al Agendei Economice Bolivariene, care are ca scop mărirea exporturilor netradiționale, a afirmat Asociația Națională a Companiilor de Granit din Venezuela (Anagraven) într-un comunicat de presă.

Directorului companiei Canteras y Mármoles și președintele Anagraven, Arnoldo García, au informat că Venezuela va participa între 6 și 9 martie la Târgul Internațional de Piatră de la Xiamen, China, unde vor expune toate tipurile de granit care se regăsesc în țara noastră în vederea stabilirii unor noi contacte cu potențiali clienți.

Săptămâna trecută, Ministrul Comerțului Extern și Investițiilor Străine, Jesús Faría, a informat că obiectivul pentru acest an este obținerea unor venituri de 7.000.000.000 de USD din exporturi netradiționale.

De asemenea, a susținut și faptul că Executivul Național va continua progresele în simplificarea procedurilor pentru sporirea exporturilor nepetroliere, de care ar putea beneficia potențialele companii din sectorul minier, piscicol, etc.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets