COMUNICAT 14 februarie 2017


REPUBLICA BOLIVARIANĂ VENEZUELA
MINISTERUL PUTERII POPULARE PENTRU AFACERI EXTERNE

COMUNICAT

Republica Bolivariană Venezuela respinge, condamnă și protestează ferm împotriva acțiunilor arbitrare și extrateritoriale comise de Biroul de Control al Activelor Străine (OFAC) din Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite (SUA) împotriva Vicepreședintelui Executiv al Republicii Bolivariene Venezuela, Tareck El Aissami.

Aceste acțiuni, care au ca scop să valideze existența vulgară și inadmisibilă a unui drept imperial, oferind puteri polițienești speciale agențiilor guvernului american, nu au nici cea mai mică legalitate internațională și încalcă în mod flagrant Dreptul Internațional Public, instituționalitatea internațională și principiile fundamentale care guvernează comunitatea națiunilor, cum ar fi respectarea egalității suverane și principiul imunității Statelor, ceea ce constituie o gravă afectare și agresiune împotriva Patriei noastre.

În plus, constituie o crimă împotriva unei autorități superioare a Statului, și este fără îndoială, un fals pozitiv împotriva unui venezuelean decent și demn, și aceste acțiuni împotriva lui nu au nici o bază reală, formează o minciună grotească la care apelează de obicei Imperiul american pentru a ataca, și fac parte dintr-o rețea internațională cate atentează împotriva unei autorități înalte și încetinește exercitarea funcțiilor acesteia.

Agenția americană, care are ca scop să guverneze și în afara teritorului său, acționează de mână cu DEA, cunoscută pentru contribuția sa nerușinată în producția și traficul de droguri cu cele mai cunoscute carteluri columbiene și mondiale de trafic de droguri. Din punctul culminant al relațiilor cu DEA în anul 2005, Venezuela a reușit să captureze o medie anuală de 55,7 tone de droguri, prin creșterea eficienței cu 60%, motiv pentru care Organizația Națiunilor Unite (ONU) ne-a recunoscut ca fiind una dintre cele șase țări cu cea mai mare captură de droguri din lume, și fără culturi ilicite pe teritoriul național. Venezuela este una dintre puținele țări de pe continent care a promulgat o lege pentru interceptarea, dezactivarea, imobilizarea și descurajarea aeronavelor care servesc în traficul internațional de droguri, afectând mai mult de o sută de aeronave.

Vicepreședintele Executiv al Republicii Bolivariene Venezuela este un proeminent expert criminolog, recunoscut pentru remarcabila sa gestionare în siguranța publică, în timpul președinției Comandantului Hugo Chavez, pentru lupta lui neclintită împotriva traficului de droguri și a paramilitarismului columbian, lucru care a adus în fața justiției mai mult de 102 șefi ai drogurilor și a predat 21 de traficanți ceruți pentru extrădare de către Statele Unite ale Americii.

Această ilegalitate internațională, comisă de către agențiile executive americane, este un fapt fără precedent în relațiile noastre bilaterale. Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Venezuela, care și-a dedicat gestionarea pentru a submina ordinea juridică și constituțională a țării noastre, încearcă să reînvie opoziția extremistă venezueleană slăbită și pe cale de dispariție, pentru a săvârși o lovitură politică împotriva instituționalității democratice din Venezuela.

Cu această agresiune extrem de gravă se dorește subminarea sferei suverane a Statului venezuelean, se încalcă dreptul la onoare, la reputație, la demnitate și la drepturile umane a Vicepreședintelui Tareck El Aissami.

Este regretabil și foarte periculos faptul că birocrația americană, în colaborare criminală cu factorii violenți și extremiști ai opoziției venezuelene, să dirijeze relațiile cu noua administrație, pentru a perpetua greșelile istorice făcute de fostul președinte Barack Hussein Obama împotriva Venezuelei.
Suntem un popor pașnic, iubitori ai principiilor de autodeterminare și respectarea suveranității, și atașați ordinului și Dreptului Internațional. Cu aceeași determinare spunem că nu am tolerat, și nu vom tolera, nici o agresiune împotriva țării noastre, împotriva dreptului nostru de a fi liberi, nici împotriva oricărui frate născut în această țară de bărbați și femei demni și moștenitori ai Gloriei lui Simon Bolivar și Hugo Chavez.

Caracas, 14 februarie 2017

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets