Comunitatea Euroasiatică și Mercosur stabilesc planuri de cooperare


mercosurMoscova, 22 septembrie 2014 (MPPRE)

Membrii Comunității Euroasiatice (CEE) și ai Mercosur au realizat la Moscova cea dintâi reuniune de lucru pentru explorarea și stabilirea liniilor de cooperare comună după care se vor conduce acțiunile celor două blocuri de integrare regională.

Părțile au stabilit dezvoltarea acestui tip de cooperare cu scopul de a întări relațiile în toate domeniile care reprezintă, în ansamblu, o mare piață, cu un înalt potențial de dezvoltare.

La reuniune a participat Carlos Bianco, secretar pentru Relații Economice Internaționale al Republicii Argentina și coordonator național al Mercosur.

Au fost prezenți, de asemenea, ambasadorii Argentinei, Paraguayului, Uruguayului, Venezuelei și Boliviei, precum și un reprezentant din partea Braziliei. Partea rusă a fost reprezentată de Victor Jristienko, președinte al CEE, și alți membri ai acestei organizații.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets