Cuba pledează la ONU pentru un sprijin susținut la dezvoltarea Africii


La o reuniune a Națiunilor Unite dedicată situației actuale a epidemiei de Ebola, ambasadorul cubanez arătat necesitatea de a fi sprijinită dezvoltarea Africii.

Cuba a pledat, joi, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite,pentru un sprijin sistematic la dezvoltarea Africii pe lângă ajutorul în vederea combaterii Ebola.

”Este nevoie să reacționăm contra Ebola, dar la fel de necesar este să destinăm, în mod susținut și previzibil, resurse umane, materiale și financiare pentru a obține dezvoltarea Africii”, a afirmat la Adunarea Generală, ambasadorul cubanez acreditat la ONU, Rodolfo Reyes, citat de PL.

La o reuniune a Adunării Generae dedicată informării celor 193 de state membre asurpa situației ctuale a luptei contra Ebola, diplomatul a precizat că națiunea caraibiană se simte unită prin legături de neșters cu destinul acestui continent.

Solidaritatea a caracterizat relațiile noastre de-a lungul a 55 de ani, cu peste 76 000 de colaboratori cubanezi care au prestat servicii în 39 de țări africane, a spus el la sesiunea la care au vorbit trimisul special al ONU pentru Ebola, David Nabarro și șeful Misiunii pentru Răspuns de Urgență la Ebola (UNMEER), Anthony Banbury.

Cnfrom celor declarate de Reyes, același spirit de solidaritate manifestat în deceniile anterioare domnește în cea mai mare insulă din Antile față de Sierra Leone, Liberia și Guineea, țări lovite de epidemia care a făcut până acum 5 200 de morți și 14 000 de cazuri, din care 60% confirmate în laboratoare.

Am trimis în aceste țări trei brigăzi compuse din 256 de profesioniști din Constingentul Internațional de Medici specializați în Dezastre și Mari Epidemii ”Henry Reeve”, a subliniat ambasadorul la plenară.

El a adăugat că pe lângă răspunsul la cererea de ajutor lansată de Națiunile Unite pentru a face față epidemiei, miile de colaboratori cubanezi în domeniul sănătății desfășurați în 32 de țări africane s-au încorporat la posturile lor în munca de prevenție contra Ebola.

Reyes a claificat epidemia ca o problemă globală, ”a cărei soluție trebuie să unească eforturile tuturor țărilor, bogate și sărace. Dar mai presus de toate, aceasta constituie un imperativ moral.”

sursa: Ambasada Republicii Cuba

Latest Tweets