De mai mult de șase ani, Unasur constituie un spațiu al unității și al identității regionale

De mai mult de șase ani, Unasur constituie un spațiu al unității și al identității regionale


UNASURCaracas, 22 mai 2014 (AVN)

Cu determinarea fermă “de a construi o identitate și o cetățenie sudamericane și de a dezvolta un spațiu regional integrat în ceea ce înseamnă politică, economie, cultură, mediu înconjurător, energie și infrastructură, pentru a contribui la întărirea unității în America Latină și Caraibe”, cele 12 state ale Uniunii Națiunilor Sud-Americane (Unasur) au semnat pe data de 23 mai 2008 Tratatul Constitutiv al acestui organism regional.

Demnitarii Argentinei, Boliviei, Braziliei, Chile, Columbiei, Guyanei, Surname, Venezuelei, Uruguayiului, Ecuadorului, Peru și Paraguayului au consemnat, acum șase ani în Brasilia, documentul care integrează, în cele din urmă, America de Sud într-un singur bloc.

Aceste națiuni, cum reiese chiar din document, s-au decis sa se unească având convingerea că ”integrarea și uniune sud-americane sunt necesare pentru a avansa în dezvoltarea sustenabilă și bunăstarea popoarelor noastre, precum și pentru a contribui la rezolvarea problemelor care încă afectează regiunea, cum ar fi sărăcia, excluziunea și inegalitatea socială care înca mai persistă”.

Tratatul a intrat în vigoare la data de 11 martie 2011, după ce nouă (cantitatea minină prevăzută în document) din cele 12 state semnatare îl ratifică. Actualemnte este ratificat de toți membrii organismului.

În octombrie 2011, liderul Revoluției Bolivariene, Hugo Chávez, cel care a impulsionat acest organism național a supus: ”Unasur este cea mai mare garanție pe care ne-o putea da providența și noi înșine pentru a garanta continuitatea republicilor noastre, de la idenpendenșa sud-americană ”.

Astăzi, Unasur are 12 Consilii în materie de energie, apărare, sănătate, dezvoltare socială, infrastructură, problema mondială a drogurilor, economie, electorat, educație, cultură, securitate, acțiuni împotriva delicvenței transnaționale organizate, știință, tehnologie și inovație.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets