DECLARAȚIA GUVERNULUI REVOLUȚIONAR AL REPUBLICII CUBA


Cuba dezaprobă Ordinul Executiv agresiv emis de Președintele Statelor Unite împotriva Guvernului Republicii Bolivariene Venezuela, prin care califică această țară drept o amenințare la adresa siguranței naționale americane.

10 martie 2014.

Guvernul Revoluționar al Republicii Cuba a luat cunoștință de Ordinul Executiv arbitrar și agresiv emis de Președintele Statelor Unite contra Guvernului Republicii Bolivariene Venezuela, care califică această țară drept o amenințare la adresa siguranței naționale, ca represalii la măsurile adoptate în apărarea suveranității sale față de actele de amestec ale autorităților guvernamentale și Congresului american.

În ce fel amenință Venezuela Statele Unite? La mii de kilometri distanță, fără arme strategice și fără să folosească resurse sau funcționari pentru a conspira împotriva ordinii constituționale americane, declarația sună prea puțin credibil și pune în lumină scopurile celor care o fac.

Totuși, asemenea pronunțare într-un an în care au loc alegeri legislative în Venezuela reafirmă, odată mai mult, caracterul de amestec al politicii externe americane.

Gravitatea acestei acțiuni a Executivului a pus în alertă guvernele din America Latină și Caraibe care în ianuarie 2014, la a doua Conferință la nivel înalt a CELASC de la Havana, au declarat regiunea Zonă de Pace și au respins orice act care atentează la aceasta, pentru că au acumulat suficiente experiențe de intervenționism imperial de-a lungul istoriei.

Guvernul Revoluționar al Republicii Cuba reafirmă odată în plus sprijinul necondiționat său și al poporului cubanez față de Revoluția Bolivariană, față de Guvernul legitim al Președintelui Nicolas Maduro Moros și eroicul popor frate al Venezuelei.

Nimeni nu are dreptul să intervină în treburile interne ale unui stat suveran, nici să-l declare, fără argumente, ca fiind o amenințare la adresa siguranței naționale.

Așa cum Cuba nu a fost niciodată singură, nici Venezuela nu va fi singură.

Havana, 9 martie 2015.

 

SCRISOAREA LUI FIDEL CĂTRE NICOLAS MADURO

Dragă Nicolas Maduro, Președinte al Republicii Bolivariene Venezuela,

Te felicit pentru discursul strălucit și curajos în fața planurilore brutale ale Guvernului Statelor Unite.

Cuvintele tale vor face istorie ca dovadă a faptului că omenirea poate și trebuie să cunoască adevărul.

Cu sentimente frățești,
Fidel Castro Ruz
9 martie 2015 ora: 11,24 pm

Latest Tweets