Declaraţia Mişcării de Solidaritate cu cei 5 Eroi cubanezi, din România


Mișcarea din România de solidaritate cu Cuba se insertează în campania ”Fiecare al cincilea pentru cei Cinci”, pentru a reaminti condamnarea injustă și arbitrară de privare de libertate a celor cinci cubanezi curajoși care din 1998 zac în închisori americane după ce au primit sentințe de condamnări îndelungate și au fost încălcate cele mai elementare drepturi ale omului, pentru singura vină justă de a fi luptat contra terorismului. Cei Cinci, cum sunt cunoscuți pe plan mondial, sunt: Gerardo Hernandez Nordelo, Ramon Labanino Salazar, Antonio Guerrero Rodriguez, Fernando Gonzalez Llort și Rene Gonzalez Sehwerert.

Ca parte din hotărârile aprobate la a VIII-a Conferință de Solidaritate cu Cei Cinci din orașul Târgoviște, din octombrie 2011, am stabilit să ducem la îndeplinire o serie de acțiuni cu scopul de a denunța în fața opiniei publice românești încălcările drepturilor celor cinci prizonieri cubanezi de către guvernul american.

Misiunea Celor Cinci Eroi era să obțină informații care să permită contracararea și zădărnicirea activităților mafiei cubano-americane stabilită la Miami, pentru a apăra poporul cubanez și cetățenii americani de actele teroriste ale acesteia. Cei Cinci au fost supuși unui proces manipulat chiar în orașul Miami, compet ostil și dominat de mafia de origină cubaneză, unde era imposibil de realizat un proces just și imparțial, pe baza legilor proprii ale Statelor Unite și Dreptului Internațional. Au fost condamnați la pedepse îndelungate fără ca până acum să fie posibilă dovedirea vinovăției lor. Sentințele dictate Celor Cinci merg până la două înschisori pe viață, condiții de recluziune care încalcă evident drepturile universale ale omului, sunt de peste 13 ani privați de libertate în închisori, unele de maximă securitate, au fost perioade lungi în izolare totală și nu li se permite să primească vizita familiilor.

Rene și-a ispășit deja pedeapsa și continuă să sufere nedreptatea pentru că este obligat să rămână încă trei ani în libertate condiționată la Miami, Florida, lucru care constituie o amenințare permanentă de a fi ținta atacurilor din partea adevăraților teroriști din mafia anticubaneză, cu aceasta prelungindu-se seria lungă de nedreptăți și arbitrarietăți pentru că a ajutat la prevenirea atacurilor contra Cubei și a populației cubaneze.

Acest caz a provocat indignarea și în același timp o solidaritate crescândă pe toate continentele.

De aceea ne propunem să întărim solidaritatea cu Cei Cinci, să facem cunoscut lumii nedreptatea cu care sunt ținuți în captivitate oameni nevinovați, în timp ce Statele Unite îi protejează pe adevărații teroriști, în frunte cu criminalul Luis Posada Carriles, autorul actului terorist asupra unui avion civil cubanez, în Barbados, în care au murit 73 de persoane.

În fața prepotenței și nedreptății imperiale, Cei Cinci Eroi au arătat lumii întregi că atunci când principiile tale sunt valorile independenței, libertății și demnității, nu există închisoare care să te îngenunchieze.

Vom lupta pentru libertatea Celor Cinci și întoarcerea lor în Cuba.

COMITETUL NAȚIONAL ROMÂN PENTRU ELIBERAREA CELOR CINCI
COMITETUL NAȚIONAL DE SOLIDARITATE CU CUBA

Latest Tweets