Delcy Rodríguez: Blocuri regionale reafirmă sprijinul său Patriei lui Bolivar


Caracas, 1 martie 2015 (MPPRE)

Ministra Afacerilor Externe, Delcy Rodríguez, a accentuat în timpul unui interviu televizat realizat în această duminică de ziaristul José Vicente Rangel, sprijinul pe care l-a primit Venezuela din partea marilor blocuri regionale precum: Unasur, Celac, Mercosur, G77+ China, Brics și Țările Membre ale Mișcării de Nealiniere (MNOAL).

Rodríguez a afirmat că cei care spun minciuni la adresa Venezuelei sunt centrele imperiale mediatice; „asupra lumii, nu doar împotriva Venezuelei, s-a dezlănțuit o campanie a puterilor hegemonice mondiale: puterea financiară, puterea economică, puterea mediatică, puterea culturală prin intermediul acestui sistem numit Hollywood și normal prin puterea militară”, a spus aceasta.

Diplomata a menționat faptul că în timpul intervenției sale recente în cadrul Consiliul de Securitate ONU, a reclamat că „totalul cheltuielilor militare la nivel mondial ajunge la 1.747 milioane de dolari și că din acea sumă totală, 37% este distribuită sau dedicată Statelor Unite. Așadar, toate aceste puteri se alinează nu numai împotriva Venezuelei, dar și împotriva lumii întregi”.

Cu ocazia celei de-a 70-a aniversare a organismului, Ministra de Externe, a clarificat faptul că scopurile și principiile Națiunilor Unite sunt încă în vigoare, afirmând că Venezuela trebuie să joace un rol important în apărarea multilateralismului și instituționalității juridice, deoarece există principii ale dreptului internațional public pe care țara noastră se poate baza. „De fiecare dată când are loc o acțiune unilaterală a centrelor imperiale, din Statele Unite, se neagă valabilitatea Națiunilor Unite”, a subliniat ministra.

Intervenția Statelor Unite

În timpul interviului, Delcy Rodríguez a demonstrat prin cifre creșterea intervenției Statelor Unite împotriva Venezuelei. „Anul trecut am avut 103 declarații intervenționiste, iar la începutul acestui an, în decursul lunilor ianuarie și februarie, avem deja 65”.

A denunțat că Principiul Neintervenției în afacerile interne ale Venezuelei este permanent încălcat de către Statele Unite, subiect denunțat de numeroase ori. „Noi avem o legalitate de apărat și pe care ne bazăm pentru apărarea Patriei noastre; pledăm pentru o diplomație a păcii; diplomația bolivariană este, în esență, o diplomație a păcii”.

Rodríguez a menționat că poziția Venezuelei în calitate de Membru Nepermanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite este una pacifică, care pledează pentru rezolvarea pașnică a conflictelor lumii.

„Este demonstrat că toate acțiunile care s-au întreprins, fie ele <<atacuri preventive>> sau ocupații și invazii militare, pentru <<a combate terorismul în lume>>, nu au făcut decât să genereze mai mult terorism; după cum semnalează statisticile; numărul deceselor – din cauza acestor acțiuni- depășește decesiv numărul de decese provocate direct de terorism”, a spus Ministra de Externe.

În intervenția sa, șefa Diplomației Venezuelene s-a referit la mecanismele de integrare regionale precum „inelele de protecție” pe care le-a lăsat Comandantul Hugo Chávez ca parte a moștenirii sale; „inelele noastre regionale sunt Unasur, Celac și Alba” care constituie bastioane pentru diplomația bolivariană a păcii”.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

 

Latest Tweets