Din Qatar: Şeful de Stat venezuelean a propus un Summit OPEC la cel mai înalt nivel


Maduro_QatarDoha, 5 septembrie 2015 (Ministerul Puterii Populare pentru Relaţii Externe).

„Consider necesar un summit la cel mai înalt nivel al şefilor de State şi Guverne membre ale OPEC. Am făcut propunerea Emirului din Qatar, Tammid Bin Hamad al Zani, care a acceptat-o, şi, în calitate de preşedinte însărcinat cu întrunirile în cadrul organizaţiei, va efectua consultările necesare”.

În declaraţiile emise din Statul Qatar a apărut propunerea ca în contextul creat de situaţia preţurilor materiei prime să se convoace o întâlnire la nivel înalt între membrii ţărilor petroliere.

„Am adresat propunerea de a invita la acest Summit şi ţări exportatoare ne-membre ale OPEC (cum ar fi Rusia), pentru ca împreună, în faţa acestor noi situaţii ce s-au instalat pe piaţă şi care au transformat-o într-o piaţă de mare instabilitate, cu variaţii ce prejudiciază atât economia întregii lumi, cât şi pe investitorii petrolieri şi pe producători”, să stabilim strategii care să stabilizeze preţul.

De asemenea a anunţat că a transmis în scris o solicitare către toţi şefii de State ale OPEC.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets