Integrarea productivă, ax central pe agenda de lucru Mercosur


Caracas, 28 iulie 2014 (AVN)

Miniștrii de Externe ai Statelor membre ale Pieței Comune a Sudului (Mercosur) și țările asociate au participat luni, 28 iulie, în Caracas, la cea de a XLVI-a Reuniune Ordinară a Consiliului Pieței Comune, în cadrul căreia au stabilit ca prioritate a agendei lor integrarea productivă, în vederea continuării pe drumul reducerii sărăciei în regiune.

Reuniunea, premergătoare Summitului Prezidențial al acestui organism, a avut ca scop discutarea și elaborarea unui document cu propuneri care vor fi înaintate mandatarilor.

Cancelarul venezuelean Elías Jaua a prezentat un bilanț al președinției pro tempore a Venezuelei în cadrul Mercosur, remarcând faptul că din Caracas s-a dirijat procesul de impulsionare a relațiilor strategice ale blocului cu alte organisme internaționale din regiune, fiind promovate întâlniri în vederea unui viitor acord cu Uniunea Europeană și cu alte țări și blocuri emergente, precum China și Rusia.

Elías Jaua a explicat că principalul obiectiv al Venezuelei a fost promovarea stabilirii unei zone economice complementare, constituită din țările membre ale Alianței Bolivariene pentru America Noastră (Alba), ale Comunității Caraibiene (Caricom), ale Mercosur și Petrocaribe.

A precizat că pe durata gestionării blocului regional de către Venezuela, au avut loc peste 220 de întruniri în domeniul socio-politic, instituțional și comercial. A menționat și introducerea categoriilor de Mercosur Indigen și Mercosur Muncitoresc.

A vorbit, de asemenea, despre realizarea primei reuniuni de experți în siguranță informatică, a reuniunilor ministeriale pe teme precum dezvoltarea socială, mediul, educația, sănătatea, femeia, justiția și sportul.

În ceea ce privește integrarea productivă, Jaua s-a referit la progresul realizat în transferul de cunoștințe și schimb de experiență în producție, precum și la propunerea de creare a unui Centru de Formare pentru Pregătire, Gestionare și Administrare Muncitorească.

În plus, a evidențiat instituirea Programului de Alfabetizare și Post-Alfabetizare al Mercosur; elaborarea și implementarea patentului Mercosur în scopul uniformizării criteriilor de stabilire a identității pentru vehicole; și planul de funcționare al Sistemului Integrat de Mobilitate al Mercosur.

În paralel, a avut loc în Caracas cel de al XVI-lea Summit Social al Mercosur, în cadrul căruia membri ai peste 60 de mișcări sociale au discutat la mese de lucru pe teme ca: geopolitica popoarelor, economia socială și suveranitatea alimentară, drepturile omului, natura și mediul, migrația, sănătatea, diversitatea sexuală, rețelele sociale în comunicare și integrare, precum și rolul Statului în fața mișcărilor sociale.

S-au discutat, de asemenea, și alte teme conjuncturale: sprijinul și solidaritatea față de Argentina în cazul fondurilor-vultur, recunoașterea suveranității acestei țări asupra insulelor Malvine, respingerea genocidului din Gaza și sprijinirea procesului de pace din Colombia.

Aceste mișcări și-au reînnoit angajamentul în privința apărării și adâncirii democrației în regiune, precum și al consolidării proceselor de schimbare, în fața diferitor moduri de încercare a destabilizării.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets