Intelectuali și militanți ai cauzei sociale au respins intervenția în procesele de schimbare în America Latină


Parlamentari, intelectuali și militanți ai cauzei sociale din țări ai Americi Latine, Caraibilor și Europei, reuniți la Bruxelles, au emis o declarație în care au proclamat respingerea doctrinei Obama, manipularea puterilor mediatice cu privire la procesele schimbărilor în America Latină și luptele forțelor progresiste în Europa.

Printre puntele aprobate se numără:

Mișcare de Solidaritate și Sprijin cu Venezuela, Bruxelles, 10 iunie 2015.

Mișcare de Solidaritate și Sprijin cu Venezuela, Bruxelles, 10 iunie 2015.

Respingerea ofensivei capitalului, în așa numita Doctrină Obama, care dezvăluie noile fațete ale imperialismului prin intermediul unei geopolitici a fricii, ai amenințării în termeni politici, economici și sociali împotriva întregii lumi și în particular împotriva popoarelor și forțelor insurgente ale Americii Noastre și Europei sacrificate fiind de reglementările neoliberale. În acest sens, își exprimă sprijinul și solidaritatea situației din Grecia, pentru rezistența sa înaintea acestor reglementări, așa cum acestea au fost înfruntate de societățile din America Latină.

Denunță tergiversarea și manipularea puterilor mediatice referitoare la procesele de schimbare înn America Latină și la luptele forțelor progresiste în Europa.

Denunță agresiunea imperială dezvoltată într-o manieră neîntreruptă de acum 15 ani, prin intermediul unei campanii feroce, a presei aflate într-o reacție internațională împotriva Venezuelei, care a fost supusă unui război economic fără a exista vreun cartel, prin acaparare, supraprețuri și prețuri de transfer aplicate de companiile transnaționale, incidente vioente care s-au soldat cu 43 de morți și sute de răniți, în perioada februarie-aprilie 2014, căutând să submineze credibilitate și rolul istoric pe care îl are patria lui Bolivar. Resping categoric o intervenție militară provocată sau o lovitură de stat, stimulată și declanșată de extrema dreaptă națională și internațională, dar și lipsa înțelegerii și complicitatea sectoarelor social-democrației, așa cum au făcut-o în Honduras în 2009, sau încercările realizate împotriva Ecuatorului, Paraguayului și Boliviei, printre altele.

Felicită Venezuela pentru marea reușită atinsă în materie de drepturile omului în ultimii 16 ani și resping politizarea temei din partea sectoarelor mediatice de interese și din partea actorilor naționali și internaționali, care caută să promoveze impunitatea responsabililor intelectuali și materialelor care relevă faptele violente generate în Venezuela  în anii 2013-2014 în cadrul unei lovituri de stat  continue și repudiază intervenția foștilor președinți, ai instituților și organismelor pentru drepturile omului care caută să ascundă victimele și familiile acestora.

De asemenea, convoacă mișcările sociale și organizațiile europene, pentru a acționa împreună cu America Latină pentru a cere:

1)Respectul pentru suveranitatea popoarelor și legitimitatea CELAC și a instituțiilor acesteia, dar și apărarea Americii Latine și Caraibilor fiind o zonă de pace;
2) abrogarea Decretului lui Obama împotriva Venezuelei;
3) ridicarea blocajului criminal împotriva Cubei, înapoierea teritoriului ocupat ilegal de baza militară de la Guantanamo, indeminații corecte pentru poporul cubanez pentru daunele ocazionate timp de mai bine de 5 decenii și eliminarea ”Poziției comune” a Uniunii Europene împotriva Cubei ;
4) recunoașterea drepturilor argentinienilor a Insulelor Las Malvinas, dezocuparea militară din Haiti și așa numitul apel imediat la alegeri democratice, independență și autodeterminare în Puerto Rico și eliberarea lui Oscar López Rivera ;
5) dreptul ieșirii la mare al Boliviei
6) respectul  Chevron cu privire la suveranitatea Ecuatoruluui și asumarea responsabilității pentru ecocidul cauzat în Amazonia și neintruziunea EXXON în mecanismele de rezoluții ale diferendelor dintre Guyana și Venezuela;
7) condamnă politicile migraționiste ale SUA, care provoacă mii de victime, majoritatea latino-americane, precum și violarea drepturilor omului împotriva afrodescendenților în SUA și
8) repudiază dispariția a 43 de Ayotzinapa și suntem solidari cu familiile acestora și cu poporul mexican.

Delegația României la Summit-ul Popoarelor, Bruxelles, 10-11 iunie 2015

Delegația României la Summit-ul Popoarelor, Bruxelles, 10-11 iunie 2015

Denunță faptul că Uniunea Europeană și numeroase guverne latino-americane participă la negocieri secrete ale acordurilor comerciale multilaterale de nouă generație promovate de SUA și aliații săi precum: Asociația Transatlantică pentru Comerț și Investiții (TTIP), Acordul Asociației Transpacificului (TPP) și Acordul cu privire la Comerțul Serviciilor (TISA), care sunt instrumente ale procesului de expansiune și stăpânire capitalistă care caută să asigure și să obțină un control cât mai mare și să câștiguri din economiile naționale și economia mondială.

Cu această finalitate au propus un plan de schimburi instituționale care sunt antidemocratice și care atentează împotriva suveranității țărilor noastre.

De asemenea, se solidarizează cu luptele popoarelor europene afectate de politicile de austeritate impuse de Troica (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Central Europeană), care vor spori dezechilibrele sociale, șomajul, sărăcia, angajările precare și exploatarea laborală. Responsabilizăm NATO pentru politicile sale de agresiune și UE pentru politicile sale migraționiste și xenofobe, care au provocat tragedii umane în zona Mediteranei, Africii și Orientului Mijlociu, cu pierderi de vieți umane datorate exodului migraționist , prin sprijinirea grupărilor terorist fundamentaliste și prin amenințarea imperialismului împotriva păcii în zonă, cu efecte teribile într-un posibil război care se extinde în întreaga regiune începând de la conflictul în Ucraina.

Scot în evidență rădăcinile și rolul istoric al gândirii geopolitice a lui Simon Bolivar, în anul Bicentenar al Cartei de la Jamaica, datorită conceptului său cu privire la integrare și unitatea americană, semnată în 1815, care se menține încă în vigoare în actuala conjunctură geopolitică a agresiunilor imperialismului.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets