Mai mult de cinci tone de aur a produs arcul minier Orinoco

Mai mult de cinci tone de aur a produs arcul minier Orinoco


Caracas, 1 noiembrie 2017 (Correo del Orrinoco)

Un transport de 594 de kilograme de aur a sosit pe aeroportul La Carlota din Caracas, în valoare totală luna aceasta de 1.234, și atingând o valoare generală în acest an de 5.242, potrivit celor subliniate de către ministrul pentru Dezvoltare Ecologică Minieră, Victor Cano, care a supravegheat sosirea transportului ce a fost transportat imediat la depozitul Băncii Centrale din Venezuela (BCV).

Trebuie remarcat faptul că, de la prima livrare în mai, BCV a fost responsabil pentru acumularea a peste trei mii de kilograme; în timp ce Banca pentru Dezvoltare Economică și Socială din Venezuela a înregistrat 2.024 pentru totalul menționat de mai mult de cinci tone, până în prezent.

’’Livrarea acestei cantități în luna octombrie este un record istoric în Venezuela, datorită minerilor și companiilor din nordul statului Bolivar’’, a spus Cano.

’’Aceste 5.242 de kilograme reprezintă aproape 200 de milioane de euro. Plecând de la cele 1.234 kilograme în octombrie, scopul nostru este să ajungem la o tonă lunar, pentru a finaliza mai mult de șapte tone în acest an. Pentru anul 2018, scopul este să se depășească două tone pe lună’’, a subliniat ministrul.

Oficialul public a subliniat faptul că ideea este de a continua exploatarea ecologică fără a se folosi mercur, și să continue recuperarea companiei Minerven. El a adăugat că, începând de la întâi noiembrie, va urma Registrul Unic Minier, care va legaliza exploatarea minieră, inclusiv minerii la scară mică.

Arcul minier Orinoco, cunoscut oficial sub numele de Zona de Dezvoltare Strategică Națională Arcul Minier din Orinoco, este o zonă bogată în resurse minerale. Aceasta ocupă în principal nordul statului Bolivar, și în proporție mai mică nord-estul statului Amazonas și parte a statului Delta Amacuro. Are 7000 de tone de rezerve de aur, cupru, diamant, coltan, fier, bauxită și alte minerale.

Acesta acoperă o suprafață de 111.846,86 km², adică 12,2% din teritoriul venezuelean; dublând porțiunea petrolieră Orinoco. Traversează jungle precum Imataca, La Paragua și El Caura, și bazinele râurilor Orinoco și Caroni. Potrivit investigațiilor Ministerului pentru Dezvoltare Minieră și Ecologică, arcul are un potențial de aproximativ 2 trilioane de dolari.

Sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets