Mesajul Celor Cinci în ziua în care se împlinesc 15 ani de detenție


cinco-heroes-cubanos-1CĂTRE CONȘTIINȚA LUMII ȘI A POPORULUI AMERICAN

În ziua de astăzi, pe 12 septembrie 1998, brutalitatea celor cinci arestări simultane  a năvălit în căminele noastre pentru a  face începutul unuia dintre cele mai rușinoase capitole din istoria juridică nordamericană: Procesul contra celor care astăzi suntem cunoscuți ca Cei Cinci.

ARESTAREA ȘI JUDECAREA celor Cinci va rămâne în istorie ca  unul dintre cele mai mârșave și  josnice episoade din relațiile dintre Statele Unite și Cuba. Cu câteva luni înainte, după medierea făcută de premiul Nobel pentru Literatură, Gabriel Garcia Marquez, se deschiseseră ușile pentru o cooperare semnificativă între cele două țări în lupta contra terorismului. În iunie din acel an, o delegație a FBI a vizitat Cuba și după ce a primit  o abundență de informații despre activitățile teroriste organizate de la Miami contra Insulei, a promis părții cubaneze că va acționa în acest sens.

Dând lovitura sub guvernul lui William Clinton, în loc să-i aresteze pe teroriști, i-a arestat și  dus la tribunale pe cei care culegeau informații pentru a evita actele de terorism la adresa populației cubaneze. Sistemul judiciar nordamerican a fost utilizat pe față ca mijloc  de protejare a teroriștilor și într-o atmosferă de linșaj am fost duși în fața unor judecători intimidați. Condițiile pline de cruzime ale izolării au fost utilizate pentru a ne înfrânge voința și pentru a ne împiedica să ne pregătim o apărare adecvată. Minciuna  a pus stăpânire pe sala tribunalului.

Dovezile au fost falsificate, distruse sau suprimate. Ordinele date de judecătoare au fost fățiș luate în râs. Teroriștii citați ca martori de apărare au fost amenințați în public cu închisoarea dacă nu se supuneau Amendamentului Cinci contra autoincriminării. Experți și  oficiali  din guvernul american  au justificat sau trecut cu vederea fățiș  daunele pe care teroriștii  le aduc Cubei. Totul în fața unei prese care a  ales să țină în cea mai absolută ignoranță poporul american, în timp ce sediul procesului era bombardat fără milă cu o propagandă intensă contra acuzaților.

La 8 iunie 2001, un juriu care ajunsese pe punctul de a se plânge că îi este frică de hărțuiala presei locale-, care, ulterior s-a descoperit, fusese plătită din plin de guvernul american – ne-a declarat vinovați de toate acuzațiile, inclusiv  de aceea pe care procurorii de la tribunalul de apel din Atlanta  au recunoscut-o că în lumina dovezilor aduse nu se poate  da un verdict de culpabilitate.

Conduita deplorabilă a procurorilor, judecătorilor și guvernului american în acest caz nu este un accident. Este imposibil să se comporte etic când pentru un scop în care se amestecă ura politică și aroganța personală și răzbunarea se aduc acuzații pe care le pot  impune numai în disprețul legilor, a încălcării datoriei și abuzul de putere. Cercul vicios care a început cu decizia politică de a ne copleși cu acuzațiile – cele mai serioase fiind complet fabricate – pentru a ne obliga să consimțim, nu putea decât să culmineze cu o conduită tot mai vrednică de dispreț din partea procurorilor.

Dar nu am cedat, pentru că o desfășurare de forță brută nu implică și  un simț moral din partea cui o exercită. Nu am cedat, pentru că prețul minciunii pentru a satsface așteptările procurorilor ni s-a părut prea degradant. Nu am cedat, pentru că a-i aduce Cubei – țara pe care o apăram – acuzații false pentru a îngroșa un dosar al guvernului american contra Insulei ar fi fost  imperdonabil act de trădare față de poporul pe care-l iubim. Nu am cedat, pentru că pentru noi valorile umane sunt neprețuite și pe ele se bazează transformarea omului într-o ființă mai bună. Nu am cedat, pentru că ar fi trebuit să renunțăm la demnitatea noastră, la stima de sine și amorul propriu al oricărei ființe umane.

În loc să cedăm am ales să mergem la judecată. O judecată care dacă ar fi fost mediatizată ar fi pus în discuție nu numai acest caz, ci întregul sistem federal de justiție din Statele Unite. Dacă  poporul american ar fi avut cunoștință de ce se petrecea în acea sală de tribunal, ar fi știut că noi nu i-am adus nici un prejudiciu, niciodată, nici cel mai mic rău nu i-am făcut, ar fi fost imposibil să mai fie regizat circul roman în care s-a jucat acea parodie de proces.

Au trecut deja 15 ani în care guvernul american și sistemul de justiție din această țară au închis ochii și urechile la cererile organismelor Națiunilor Unite, Amnesty International, premii Nobel, parlamentari sau parlamente în plen, personalități și instituții juridice și religioase. Numai ridicarea acestei a doua blocade, cea care i-a fost impusă poporului din Statele Unite ca să  nu știe, ar face posibilă speranța de a se pune capăt în sfârșit injustiției.

Astăzi, Insula Cuba  se va deștepta acoperită de panglici galbene. Va fi poporul cubanez cel care lansează acest mesaj, care apelează la un simbol devenit tradiție pentru poporul Statelor Unite. Va fi o provocare enormă pentru cei care  s-au străduit cu atât succes să treacă  sub tăcere cazul, să refuze acum să informeze lumea despre acest fapt probabil inedit:  un popor întreg și-a împodobit țara ca să-i ceară altuia să ceară de la guvernul propriu eliberarea  unor fii pe nedrept încarcerați.

Între timp, noi, Cei Cinci, vom fi cei care suntem beneficiarii acestei masive desfășurări de iubire; vom continua să fim demni fii ai unui popor solidar și generos și-i vom avea alături  pe cei care au aderat și sprijină cauza noastră; vom continua să denunțăm această injustiție care durează de 15 ani și nu vom ceda niciodată, nici un milimetru, din avantajul moral care ne-a permis să rezistăm și chiar să ne întărim în timp ce suportăm toată povara unei uri răzbunătoare din partea  celui mai puternic guvern de pe planetă.

Gerardo, Ramon, Antonio, Fernando și Rene

Latest Tweets