Peste trei milioane de beneficiari în zece ani cu programul ”Operația Miracol”


operacion-milagroProgramul ”Miracol”, o strategie de sănătate inițiată în Cuba în iulie 2004, a permis reducerea cazurilor de cecitate prevenibilă în regiunea Caraibelor, centrul și sudul Americii, a declarat Reinaldo Ris, director medical al Institutului cubanez de Oftalmologie.

La conferința de presă cu ocazia marcării celei de-a 10-a aniversări a programului, Rios a explicat că acest program este stabilit în 13 țări, cu 55 de poziții chirurgicale.

Până în prezent, circa trei milioane de persoane, din 34 de țări, au beneficiat de acest proiect. Totuși, Rios consideră că cei mai câștigați sunt cubanezii și dezvoltarea acestei specialități în Insulă.

De când a început Operația Miracol a crescut numărul operațiilor în Cuba (numai în 2013 s-au realizat peste 35 000 de operații de cataractă, față de circa 13 000 pe an înainte de 2004.

Perfecționarea resursselor umane / medici, asistenți și tehnicieni -, instalarea de tehnologie de vârf și extinderea serviciilor în toată țara, au fost posibile grație acestui program, a spus expertul care estseși șeful grupului național de specialitate.

Consultațiile oftalmologice generale și pediatrice, neuro-oftalmologia, vedere scăzută, retina, între altele, se află disponibile în toate provinciile, cu personal înalt calificat, a spus el.

De asemenea, a amintit că acum 10 ani, în Cuba existau circa 700 de oftalmologi, în prezent sunt peste 1 800 specialiști oftalmologi.

S-au format profesioniști nu numai pentru Cuba, ci și pentru colaborări internaționale, și se perfecționează specialiști la Școala Latinoamericană de Medicină, a spus Rios.

Încurajată la inițiativa liderului Revoluției Fidel Castro, operația Miracol s-a desfășurat numai în Cuba, dar pentru că există foarte multe persoane care necesită asistență, au fost instalate blocuri operatorii cu același scop în alte țări, cu asistență cubaneză.

Misiunea este sprijinită de Republica Bolivariană Venezuela, una dintre țările care beneficiază cel mai mult. (Prensa Latina)

sursa: Ambasada Republicii Cuba

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Latest Tweets