Președintele Maduro a avut o întâlnire cu Secretarul General Ban Ki-moon pentru a ratifica poziția Venezuelei privind Esequibo


maduro_ban_ki_moonCaracas, 27 septembrie 2016 (Correo del Orinoco).

Președintele Republicii Bolivariene Venezuela, Nicolas Maduro, s-a întâlnit cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, cu care a ratificat importanța pe care o are pentru țară desemnarea Mediatorului în controversa cu Republica Cooperatistă Guyana asupra teritoriului Esequibo.

Informația a fost făcută public de către Ministra Puterii Populare pentru Afaceri Externe, Delcy Rodriguez, care, în contul său oficial de Twitter a scris că, la această reuniune “au făcut schimb de opinii cu privire la candidații pentru Mediator în cadrul Acordului de la Geneva, un instrument juridic care reglementează disputele teritoriale”.

Reuniunea a avut loc luni seară în Cartagena de Indias, unde Șeful Statului a participat la actele de semnare ale Acordului Final pentru Încetarea Conflictului și construirea Păcii Stabile și de Durată, semnat între Guvernul Columbiei și Forțele Armate Revoluționare din Columbia-Armata Populară (FARC-EP).

Venezuela a solicitat statului Guyana să înceteze explorarea sau extracția petrolului pe teritoriul Esequibo, deoarece este o zonă maritimă disputată, așa cum a fost stabilit în Acordul de la Geneva, semnat la data de 17 februarie 1966 și publicat în Monitorul Oficial la data de 15 aprilie a aceluiași an. Pe de altă parte, Guyana sprijină declararea nulității din partea Venezuelei în hotărârea arbitrală semnată în 1899.

Guyana Esequibo aparține Venezuelei încă de la fondarea Căpităniei Generale a țării de către Imperiul spaniol în 1777. Acest teritoriu, de 159.542 kilometri, are mari resurse naturale care îi conferă un potențial ridicat în materie de resurse forestiere, miniere, energetice, hidraulice și turistice.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets