PREȘEDINTELE MADURO A VORBIT CU OMOLOGII SĂI DIN MEXIC ȘI PANAMA DESPRE ACȚIUNILE ÎMPOTRIVA VENEZUELEI DESFĂȘURATE DE CĂTRE OSA


REPUBLICA BOLIVARIANĂ VENEZUELA
MINISTERUL PUTERII POPULARE
PENTRU AFACERI EXTERNE
COMUNICAT

Republica Bolivariană Venezuela raportează că Președintele Nicolas Maduro Moros a avut ieri, convorbiri telefonice cordiale cu omologii săi din Statele Unite Mexicane și din Republica Panama, respectiv, președintele Enrique Peña Nieto și Juan Carlos Varela, cu ocazia acțiunilor intervenționiste care, din partea Organizației Statelor Americane (OSA) sunt îndreptate împotriva Republicii Bolivariene Venezuela.

Președintele Nicolas Maduro i-a avertizat pe liderii ambelor țări cu privire la încălcarea flagrantă a normelor OSA și ale Dreptului Internațional comise odată cu apelul pentru realizarea unui Consiliu Permanent despre Venezuela, fără acordul necesar al guvernului venezuelean. În mod similar, a respins acțiunea dezechilibrată și ilegală a Secretarului General al OSA, care și-a depășit atribuțiile prin activitățile părtinitoare, care atentează împotriva independenței și suveranității Republicii Bolivariene Venezuela, în sprijinul clar al factorilor anti-democratici și extremiști din țara noastră.

Președintele Enrique Peña Nieto a mulțumit pentru manifestările de solidaritate ale Președintelui Maduro pentru Mexic, și și-a exprimat aprecierea față de Venezuela și poporul său. El a subliniat faptul că orice acțiune trebuie făcută fără a se interveni în afacerile interne ale Venezuelei, privilegiind rolul Statelor membre în conformitate cu procedurile organizației regionale. Acesta și-a exprimat sprijinul pentru dialogul care se desfășoară în Venezuela, ca un mecanism de soluționare a diferențelor politice în cadrul normalității democratice.
Președintele Nicolas Maduro Moros a reafirmat sprijinul și solidaritatea cu Mexic în contextul anti-migrație impus din Nord împotriva poporului mexican și latino-american, în timp ce a onorat rolul istoric avut de Mexic în cauzele latino-americane.

Ambii lideri au încredințat ministerelor de externe sarcina de a lucra în comun pentru a privilegia dialogul din cadrul OSA, cu respectarea strictă a dreptului la autodeterminare și suveranitatea națiunilor.

În aceeași măsură, în conversația pe care a avut-o Președintele Nicolas Maduro Moros cu omologul său din Panama, i-a reiterat aceste preocupări și avertismente, care au coincis cu viziunea Președintelui Varela.

Președintele panamez i-a confirmat Președintelui Maduro sprijinul deplin pentru procesul de dialog promovat în Venezuela, cu compania foștilor președinți Zapatero, Fernandez, Torrijos și Sanctitatea Sa Papa Francisc, precum și angajamentul Panama de a proteja mecanismele atașate legalității din cadrul OSA, pentru păstrarea independenței țărilor.

Președintele Nicolas Maduro Moros le-a mulțumit ambilor lideri pentru cuvintele respectuoase și încurajatoare pentru viitorul bun al țării noastre, subliniind necesitatea de a conserva procesele de uniune în regiunea noastră, împotriva amenințărilor reale care încearcă să submineze destinul istoriei de independență deținută de națiunile noastre.

Caracas, 25 martie 2017

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets