Președintele Maduro se întâlnește cu Secretarul General OPEC în Caracas


Maduro_SecGen_OPECCaracas, 22 ianuarie 2017 (MPPRE)

Președintele Republicii Bolivariene Venezuela, Nicolas Maduro, a sărbătorit duminică succesul reuniunii Comitetului de Monitorizare și Coordonare a țărilor OPEC și non-OPEC, care va monitoriza respectarea acordului istoric de reducere a producției de petrol semnat la sfârșitul anului 2016.

„Planul pe care l-am făcut cu Secretarul General OPEC a început să fie îndeplinit azi, și a fost un succes reuniunea Comitetului de Monitorizare a Acordului de la Viena”, a declarat Președintele Național în timpul transmiterii programului său de televiziune „Duminicile cu Maduro”, după ce a avut o discuție telefonică cu ministrul Petrolului din Venezuela, Nelson Martinez.

În discursul său, președintele a citat declarațiile ministrului Energiei din Federația Rusă, Alexander Novak, care a rezumat la încheierea reuniunii că „potrivit datelor noastre, am văzut un nivel semnificativ de îndeplinire și conformitate cu acordul. Rezultatele observate la începutul anului sunt peste așteptările noastre. Multe țări depășesc normele stabilite”.

În acest context, Maduro a reamintit faptul că Comitetul de Monitorizare și Coordonare care se va asigura de îndeplinirea acordului, este format din trei țări membre OPEC: Kuweit, Argelia și Venezuela; și două non-OPEC: Rusia și Oman.

Principalii producători de petrol au dat asigurări la Viena de faptul că acordul istoric atins în decembrie 2016 pentru a reduce producția și a mări prețul petrolului funcționează, până în punctul în care s-au retras deja 1,5 milioane de barili pe zi.

Luni, președintele Maduro a avut o reuniune la Miraflores cu Secretarul General OPEC, Mohammed Barkindo, lucru care a permis stabilirea unui plan pentru a analiza „realizările acordului între țările membre OPEC și non-OPEC, și impactul pozitiv în stabilitatea și recuperarea progresivă a prețului petrolului”.

Cu această ocazie, Șeful Statului venezuelean a insistat asupra necesității „de urgență” de a convoca în primul trimestru din 2017 un Summit al Țărilor OPEC și non-OPEC, la nivelul Șefilor de Stat și de Guvern.

„Pentru a trece la nivelul maxim al Șefilor de Stat și de Guvern în funcție de acest plan de stabilizare pentru 10, 15, 20 de ani a pieței cu prețuri realiste și echitabile; pentru a stabiliza și a reface investițiile, deoarece a existat un decalaj în investiții, au existat pierderi pentru țările și companiile publice și private”.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets