Președintele Maduro: Singurul drum către pace este puterea constituantă


nmmay2017Caracas, 07 mai 2017 (AVN)
Președintele Republicii, Nicolas Maduro, a declarat duminică, că singurul drum către pacea din țară este, care este subminată de sectoarele de dreapta, este puterea constituantă.

„Visez la ziua în care poporul va alege prin vot direct, secret și universal, sub îndrumarea Puterii Electorale membrii Adunării Naționale Constituante. Se vor deschide ușile dialogului. Vom deschide orizonturile coexistenței”, a declarat Maduro într-o intervenție telefonică în cadrul reuniunii Comisiei Prezidențiale pentru Constituantă, cu oameni culți și intelectuali, care a avut loc la Palatul Miraflores.
Cu toate acestea, șeful statului a avertizat despre faptul că țara se confruntă cu o armată insurgentă promovată de sectoarele radicale de dreapta.

„Am căutat toate căile de dialog, ei (dreapta) nu vor dialog, ei sunt violența. După ce au declarat o insurgență, și așa am înțeles eu, am activat toate planurile pentru reținerea constituțională a insurgenței, care este mascată de presupusele manifestații pașnice, dar știm că ele sunt puse în aplicare, pentru a instiga apoi la violență. Au distrus mai mult de o mie de afaceri”, a spus președintele.

Președintele a spus că în fața acestor acțiuni teroriste, a convocat un proces constituent, în exercitarea atribuțiilor sale stipulate în articolele 347, 348 și 349 din Constituția Republicii, ca o modalitate de a consolida națiunea, și de a garanta coexistența în rândul cetățenilor.

Comisia Prezidențială pentru activarea Adunării Naționale Constituante a purtat dezbateri și dialoguri cu oameni de afaceri, partide politice și mișcări ale Marelui Pol Patriotic, femei, tineri, vârstnici, persoane cu handicap și oameni culți.

La acestea a fost invitată autoproclamata Masa Unității Democratice, care reunește unele partide ale opoziției, organism care a refuzat să participe, și insistă asupra convocării acțiunilor de stradă care se termină cu activarea grupurilor de șoc, acțiuni care culminează cu acte violente, cu distrugerea și atacurile asupra bunurilor publice și private.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets