Președintele Raul Castro califică drept un succes vizita de stat efectuată în Franța


raul_castro_in_frantaPrensa Latina, Paris, 3 feb. –  Cuba și Franța dau un impuls relației bilaterale

La întâlnirea cu colectivul Ambasadei, cu Misiunea  de pe lângă UNESCO și cu reprezentanți ai organismelor din Insulă prezenți în delegație, Președintele s-a referit la importanța rezultatului negocierilor cu Clubul de la Paris referitoare la datoria cubaneză.

În acest fel, am  făcut un pas care ne eliberează de  frânele  pe care aceasta îl reprezenta pentru comerțul nostru internațional  de a obține credite pentru investiții, profitând de deschiderea exprimată în acest sens în noua lege a investițiilor, a subliniat.

Raul Castro a avut o agendă intensă în vizita de două zile al cărei program oficial s-a încheiat aseară, vizită în timpul căreia  au fost impulsionate relațiile bilaterale.

Astăzi deschidem o nouă pagină în legăturile dintre cele două țări, a spus Hollande în declarația comună emisă de la Palatul Elisee. El s-a referit la semnarea unei foi de parcurs economice bilaterale în sectoare ca turismul și transporturile, subliniind că  Franța se află printre principalii parteneri  comerciali ai Insulei. Șeful statului francez a subliniat că totul a fost posibil grație unui acord semnat la 12 decembire între Cuba și Clubul de la Paris referitor la tratarea datoriei cubaneze.

La rândul său, Raul Castro a subliniat că cele două țări sunt legate de relații istorice și culturale și profunde legături de prietenie.

Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte cubanez în Franța și într-o țară membră a Uniunii Europene. Indică stadiul excelent al relațiilor și reflectă voința împărtășită de a consolida dialogul politic la cel mai înalt nivel.

Agenda economică bilaterală subscrisă reprezintă un important mecanism comun pentru promovarea legăturilor economice comerciale de cooperare și investiții,  chiar pe termen mediu și lung.

De asemenea, au fost semnate instrumente de cooperare bilaterală în diferite sectoare.

Dintre acorduri iese în evidență unul legat de tratamentul datoriei Insulei, care a avut ca precedent acordul pe această temă  semnat la 12 decembrie între Cuba și Clubul de la Paris.

Cele două părți au subscris și două declarații de itnenție. Prima referitoare la cooperarea în turism și a doua  referitoare la dezvoltarea unui comerț just.

De asemenea, a fost semnată o declarație de cooperare între Ministerul cubanez  de Comerț Exterior și Investiții Străine și Agenția Franceză de Dezvoltare, pentru demararea negocierilor în vederea stabilirii și funcționării Agenției în Cuba.

sursa: Ambasada Republicii Cuba

Latest Tweets