PRIETENI DIN TOATĂ LUMEA ÎMPĂRTĂȘESC SĂRBĂTOAREA MUNCITORIOR CUBANEZI


logo-primero-mayo-cubaHavana, 28 aprilie. – Numărul liderilor sindicali și ai mișcărilor sociale și de solidaritate din 68 de țări a juns la cifra de 1 691 care au confirmat participarea la celebrarea zilei de 1 Mai în Cuba, Ziua Internațională a Muncitorilor.

Această amplă prezență străină se produce în fiecare an ca urmare a relațiilor strânse ale Centralei Muncitorilor din Cuba (CTC) cu organizațiile muncitorești, și ale Institutului Cubanez de Prietenie cu Popoarele (ICAP) cu asociațiile și grupurile de solidaritate de pe toate continentele, care decid să fie alături de poporul cubanez la sărbătoarea Zieli proletariatului mondial.

Ziarul Granma de astăzi subliniază că mulți dintre asistenți și-au programat vizita cu multe luni luni în urmă,iar în cazul lucrătorilor ei au făcut să coincidă concediile cu aceste zile festive, făcând eforturi ca să-și finanțeze cheltuielile.

Conform listei de participanți, cei care vin prin CTC sunt în număr de 829, de la 214 organizații, remarcându-se printre acestea Uruguay, cu 158 de participanți; Argentina – 107; Brazilia – 93; Columbia – 74; Mexic – 65 și Chile – 60. Continentul american este cel care a mobilizat cele mai multe persoane: 720 din 24 de țări.

Cei care vin prin ICAP însumează 862 de organizații în 37 de grupuri din 26 de țări din cele mai diferite regiuni ale lumii. Între acestea se remarcă deja obișnuita prezență a Brigăzii Itâi Mai, cu 214 componenți.

Pentru această ocazie, deși majoritatea va rămâne la Havana pentru a interveni la manifestația centrală din Piața Revoluției Jose Marti, unii vor lua parte la marșurile din alte provincii.

De asemenea, o amplă reprezentare va fi în ziua următoare la Întâlnirea Internațională de Solidaritate, cu sediul la Palatul Convențiilor din Havana.

Latest Tweets