Purtătorul de cuvânt oficial al Afacerilor Externe din Rusia a calificat orice amenințare la adresa Venezuelei ca fiind inacceptabilă

Purtătorul de cuvânt oficial al Afacerilor Externe din Rusia a calificat orice amenințare la adresa Venezuelei ca fiind inacceptabilă


Moscova, 26 octombrie 2017 (MPPRE)

Purtătorul de cuvânt Oficial al Ministerului pentru Afaceri Externe al Federației Ruse, Maria Zajarova, a emis joi o evaluare a situației din Venezuela, unde a considerat inacceptabilă orice amenințare și presiune externă asupra națiunii sud-americane.

De asemenea, Zajarova a făcut referire la desfășurarea alegerilor Adunării Naționale Constituante și alegerilor regionale, acte pe care le-a descris ca fiind o demonstrație a faptului că poporul venezuelean încearcă să rezolve diferențele politice într-un mod civilizat.

’’Nu avem nici un motiv să ne îndoim de obiectivitatea voturilor. Potrivit majorității analiștilor venezueleni, în comparație cu alegerile parlamentare din 2015, în care opoziția a obținut 7,7 milioane de voturi, la aceste alegeri regionale, candidații lor au primit aproape trei milioane de voturi mai puțin, doar 4,8 milioane. Având aceste rezultate atât de evidente, să vorbim despre presupuse fraude, este ireal.’’

A salutat decizia celor patru guvernatori aleși ai opoziției venezuelene de a depune jurământul în fața ANC, considerând acest fapt drept un semnal important pentru a stabili cooperarea practică și interacțiunea diferitelor forțe politice din Venezuela.

În cele din urmă, purtătorul de cuvânt rus, a respins orice fel de sancțiuni împotriva Venezuelei și a cerut partenerilor și colegilor din Europa și America Latină să adere la linia internă echilibrată a Venezuelei.

Sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets