Puterea Electorală către corpul diplomatic: dreptul de vot este garantat


electionesCaracas, 12 iulie 2017 (MPPRE)

Miercuri, președintele Consiliului Național Electoral (CNE), Tibisay Lucena, a explicat Corpului Diplomatic acreditat în Republica Bolivariană Venezuela, procedura pentru alegerile viitoare, ce vor avea loc pe data de 30 iulie pentru alegerea reprezentanților noii Adunări Naționale Constituante.

În fața evenimentelor violente apărute în țară în ultimele trei luni, Președinta CNE a spus că grupul alegerilor a considerat necesar să implementeze un plan de urgență pentru a evita orice situație ilegală în timpul procesului viitor. „Această situație delicată de violență care nu a mai fost văzută în Venezuela, o violență grotească care alarmează, care prejudiciază viața țării; solicită, de asemenea, acțiuni preventive”.
În această privință, a reiterat faptul că acțiunile întreprinse de Puterea Electorală în cadrul constituțional au scopul de a asigura dreptul la vot și de a evita violența și amenințările la adresa procesului constituțional, care urmărește, în termeni democratici, aprofundarea nivelurilor de protagonism și participare cetățenească.

„În coordonare cu Forțele Armate Naționale Bolivariene (FANB), Tribunalul Suprem de Justiție (TSJ) și Apărarea Poporului, au articulat acțiunile pertinente de a garanta dreptul politic al venezuelenilor”.

Lucena a informat că în acest proces nu vor participa străini, nici venezueleni din străinătate, deci există un total de 19.477.387 alegători, și, ca noutate, a spus că de această dată, vor fi luate centrele de votare din 23 iulie, și vor fi declarate începând de atunci ca „zone de securitate”; vor fi 14.515 centre (24.138 birouri și 335 comisii municipale); vor avea un perimetru de pază care se extinde de la 200 până la 500 de metri; vor avea sprijinul și apărarea a 150.000 de militari; și că acele sedii considerate nesigure prin amenințări, au deja un plan de urgență și urmează să fie mutate în locuri sigure.

De asemenea, a reiterat faptul că la aceste alegeri s-au înscris mai mult de șase mii de candidați și candidate, dintre care vor fi aleși prin vot teritorial 364 de constituenți; prin vot sectorial, 173 de constituenți; și Popoarele și Comunitățile Indigene vor alege 8 constituenți.

Șeful Puterii Electorale a spus că în beneficiul țării, poporul dispune de un sistem robust pentru a efectua aceste alegeri în mod civic, pașnic și demn, așa cum a fost arătat în cele 19 procese electorale anterioare. „Aceste alegeri implică să alegeți între pacea și violența câtorva. Statul venezuelean nu se va descuraja în fața acestor adversități, avem timp să stabilim un dialog sincer și cuprinzător pentru că suntem un popor viteaz, hotărât să trăiască în pace”, a spus.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets