Satelitul Simon Bolivar a pus bazele noului model științific național


satelitul_bolivarEl Sombrero, 9 ianuarie 2016 (Agenția Venezueleană de Știri) .

Pe 10 ianuarie se împlinesc opt ani de când poporul venezuelean a primit satelitul Simon Bolivar, lansat pe orbită în octombrie 2008 în China și al cărui control operațional este exercitat, din 10 ianuarie 2009, de către venezueleni.

În cadrul unui act de suveranitate și independență tehnologică realizat la Baza Aerospațială Căpitan Manuel Rios (Baemari), în municipiul Julian Mellado în statul Guarico, comandantul Hugo Chavez a celebrat, în prezenţa reprezentanților Guvernului Republicii Populare a Chinei, reuşita înființării celui de-al doilea satelit din Conul Sud.

Satelitul Venesat-1 (Simon Bolivar) a schimbat viețile a milioane de oameni și a adus contribuții semnificative la dezvoltarea și punerea în aplicare a numeroase politici și programe sociale, precum și proiecte din domeniul telefoniei rurale, telemedicinii, tele-educației, securității și apărării.

Odată cu crearea acestuia a fost lansată Agenția Bolivariană pentru Activități Spațiale (ABAE), care coordonează funcționarea sateliților ţării și care a instruit mii de venezueleni în domeniu aerospațial.

Integrarea latino-americană a reprezentat, de asemenea, una dintre marile realizări ale satelitului Simon Bolivar, făcând posibilă cooperarea internațională în condiții în care fraternitatea popoarelor a fost tangibilă, precum în ianuarie 2010, când satelitul Simon Bolivar a permis mediilor de comunicare să transmită lumii întregi evenimentele legate de cutremurul din Haiti.

Compania Anonimă Națională Telefoane din Venezuela (CANTV) a oferit beneficii, în calitatea sa de companie strategică a Statului, la peste nouă milioane de persoane, prin instalarea de antene care să recepteze semnalul de satelit în zone izolate, pentru a permite accesul la servicii de Internet.

În prezent sunt conectate peste 9.800 de antene în zone inaccesibile, unde nu este disponibil niciun serviciu de telefonie mobilă sau fixă, precum Amazonas, Delta Amacuro, Bolivar și Barinas, printre altele.

CANTV oferă, astfel, conexiune prin satelit la Noduri Comunicaționale de Nouă Generație pentru servicii vocale și, în unele cazuri, internet, precum și stații radio pentru servicii de telefonie mobilă, pe lângă serviciul de televiziune Direct Acasă, de care beneficiază peste 843.000 de abonați suplimentari, însumând astfel peste 3 300 000 de utilizatori ai serviciului.

Venesat-1 colaborează cu rețeaua de distribuire a produselor alimentare Mercal, 18 nave ale Bazei de Protecție a Frontierelor a Forțelor Armate, Centre informaționale, Centre de Diagnostic Integral (CDI) ale Misiunii din Cartier, şcoli, licee, universități și medii de comunicare ale Statului.

Ca parte a politicii de incluziune socială a Guvernului Bolivarian, satelitul Simon Bolivar își desfășoară activitatea în funcție de comunitățile nevoiașe, prin proiecte productive, educaționale, medicale și de organizare socială. În același timp, Venesat-1 a făcut posibilă difuzarea în direct a Televiziunii Digitale Deschise (TDA), precum și alte servicii de telecomunicații, toate prevăzute în cadrul Planului Patria 2013-2019.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets