Se confirmă creșterea participării la Târgul Internațional de la Havana


targ_havanaPeste 70 de țări au confirmat participarea la a XXXII-a ediție a Târgului Internațional de la Havana (FIHAV 2015) în perioada 2-7  noiembrie -, cu 10 mai multe  decât la ediția anterioară, au afirmat organizatorii la o conferință de presă.

Ministrul  Comerțului Exterior și al Investițiilor Străine și președinte al Comitetului Organizator, Rodrigo Malmierca, a precizat că asuprafața de expunere depășește pe cea a FIHAV 2014 cu 2 000 mp, iar suprafața exterioară a pavilioanelor va fi mai mare pentru folosirea de către expozanți.

De asemenea, el a spus că circa 900 de companii, din care 570 străine, vor lua parte la această bursă comercială care an de an crește în numărul de participanți.

Malmierca s-a referit la faptul că vor vizita FIHAV 2015 peste 30 de delegații de înalt nivel, mare parte conduse de miniștri, și se vor  marca 15 Zile Naționale la târg.

Printe noutăți, lansarea celei de-a doua versiuni a portofoliului de afaceri, precum și Catalogul întreprinderilor cubaneze care practică comerț exterior.

După părerea Președintelui Comitetului Organizator,  această amplă reprezentare este o dovadă în plus a eșecului politicii de blocadă economică practicată de Statele Unite ale Americii.

La rândul său, președintele Grupului de Întreprinderi Palco, Abraham Maciques, a semnalat că de data aceasta cinci țări vor dxebuta la FIHAV, între ele Emiratele Arabe Unite. Panama este țara care își extinde cel mai mult participarea față de edițiile precedente, urmată de Canada și Venezuela, care și-au remodelat pavilionul, la un nivel foarte ridicat și o bună prezentare a produselor.

Ca și în edițiile anterioare, Spania se reafirmă ca țara cu cel mai mare  spațiu ocupat la târg.

Pavilionul Central, cel mai mare  al Expocuba, sediul tradițional al acestei burse comerciale,  va avea cinci mii mp de suprafață de expunere, un număr mai mare de standuri față de ediția precedentă și deviza va fi de promovare a exporturilor, după cum a declarat președintele Camerei de Comerț a Cubei, Orlando Hernandez Guillen.

Acesta a scos în evidență participarea improtantă pe care o va avea Oficiul pentru Zona Specială de Dezvoltare Mariel (ZDEM), care va ocupa o mare suprafață, precum și faptul că expoziția va fi vizittă de un număr mai mare de delegații ale Camerelor de Comerț și a altor organizații care promovează această activitate.

sursa: Ambasada Republicii Cuba

Latest Tweets