Şeful Statului venezuelean a primit în audienţă pe Ministrul Relaţiilor Externe din Trinidad şi Tobago


venezuela_trinidad1Caracas, 27 octombrie 2015 (Ministerul Puterii Populare pentru Relaţii Externe).

Ministra Relaţiilor Externe, Delcy Rodríguez, a adus la cunoștință preşedintelui Venezuelei,  Nicolás Maduro, că a întreţinut o întâlnire fructuoasă cu omologul său din Trinidad şi Tobago, Dennis Mosses, întâlnire în cadrul căreia s-au abordat patru teme principale în sensul extinderii cooperării: energie, securitate, cultură şi comerţ.

Prin intermediul contului său de Twitter, @DrodriguezVen, funcţionara a asigurat că Venezuela, împreună cu Trinidad şi Tobago avansează către un acord în sfera unificării zăcămintelor de gaz; în ceea ce priveşte schimbul educaţional, burse de limba engleză, „precum şi cooperarea ansamblului de orchestre şi muzică de origine caraibeană Steel Band”.

În plus, a informat că miniştrii de securitate au stabilit o agendă pentru combaterea delictelor transfrontaliere, înfiinţarea de agenţii poliţieneşti, precum şi privind protecţia civilă. A explicat faptul că reprezentaţii portofoliului de comerţ din ambele ţări au convenit pentru

întărirea schimbului comercial bilateral şi complementaritatea acestuia cu factura petrolieră şi de gaz.

Ministra a subliniat că preşedintele Maduro a lansat o invitaţie primului ministru din Trinidad şi Tobago, Keith Rowley, pentru a vizita Venezuela şi astfel să continue extinderea planului de cooperare între Caracas şi Puerto España.

Mai înainte, în cadrul unei întruniri la Casa Amarilla Antonio José de Sucre, Rodríguez alături de omologul său din Trinidad şi Tobago, a afirmat că „avansăm în relaţiile bilaterale cu Trinidad şi Tobago, îndeplinind ruta trasată de către preşedintele Maduro şi primul ministru Keith Rowley […]. Aceasta este Diplomaţia Bolivariană a Păcii care se bazează şi se fundamentează pe relaţiile constructive, pe relaţiile de înfrăţire, de solidaritate şi unitate”.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets