Venezuela cere insistent țărilor latino-americane să consolideze lupta împotriva sărăciei și a foametei


SELACaracas, 18 iunie 2014 (MPPRE)

În scopul de a impulsiona o agendă multilaterală pentru dezvoltarea și conturarea de politici și proiecte care să abordeze temele sociale prioritare ale regiunii latino-americane și caraibiene, la sediul Sistemului Economic Latino-American și Caraibian (SELA) din Caracas a avut loc în dimineața zilei de miercuri o sesiune inaugurală a primei Reuniuni Strategice de Coordonare Regională în materie socială a Comunității Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC).

La inaugurare au participat principalii reprezentanți ai organismelor internaționale, printre care ambasadorul Roberto Guarnieri, Secretar Permanent al SELA, Dr. Alí Rodríguez Araque, Secretar General al Uniunii Națiunilor Sudamericane (UNASUR), Jorge Valeiro, Reprezentant al Președenției Pro Tempore CELAC – Costa Rica. Au participat, de asemenea, vicepreședintele pentru Aria Socială din Venezuela și Ministrul Puterii Populare pentru Educație, Hector Rodríguez, Coordonatoarea Națională a ALBA-TCP, Veronica Guerrero, și Directorul General adjunct și Reprezentant Regional FAO, Jesús Rodríguez.

Vicepreședintele Ariei pentru Venezuela, Hector Rodríguez, a subliniat, în cadrul intervenției sale la prima Reuniune pentru Elaborarea Agendei Strategice de Coordonare Regională în Materie Socială a CELAC, că este necesară o impulsionare a programelor sociale aprobate de către președinții CELAC, în scopul eradicării sărăciei, a foametei și a analfabetismului în regiune.

Rodríguez a afirmat că ʺobiectivul nostru este ca toate organismele și sub-organismele regionale să poată coordona politici îndreptate spre eradicarea foametei și a sărăciei în toate țările din regiunea noastră.ʺ

A adăugat că, în ultimii ani, agenda socială a fost prezentă în toate procesele de integrare din regiune, depășind viziunea neo-liberală și economicistă, care nu a luat niciodată în calcul factorul social în diferitele procese de uniune dintre țările noastre.

A explicat că există încă multe încercări pe care ʺsuntem în curs de a le depăși. Trebuie să ne propunem accelerarea de programe sociale care să permită, în primul rând, accesul universal la educație pentru popoarele noastre, garantându-le, totodată, servicii de apă potabilă și alimentație, pentru a permite crearea unei zone de pace, fără conflicte, și de dezvoltare socială.ʺ

A insistat asupra necesității ca țările Americii Latine și Caraibilor să poată imprima o mai mare viteză de desfășurare programelor sociale, în scopul stabilirii țintei de eradicare totală a foametei și sărăciei din America Latină și Caraibi, pentru anul 2024.

sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

No Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Latest Tweets