Venezuela și Kazahstan consolidează integrarea


v-kazah1Caracas, 10 septembrie 2017 (MPPRE)

Duminică s-a scris o nouă pagină în politica de integrare a Venezuelei în cadrul principiilor fundamentale pentru crearea unei lumi multicentrice și multipolare, cu sosirea, pentru prima dată in istorie a unui Președinte venezuelean în Kazahstan.

În acest sens, președintele Republici Bolivariene Venezuela, Nicolas Maduro, s-a întâlnit cu omologul său din națiunea euro-asiatică, Nursultan Narzabayev, ca parte a unei serii de întâlniri bilaterale pe care le desfășoară cu ocazia participării sale ca Președinte al Mișcării Țărilor Nealiniate (MNOAL) la primul Summit al Organizației pentru Cooperare Islamică pentru Știință și Tehnologie.

În timpul dialogului, Președintele Maduro a fost însoțit de delegația venezueleană formată din Ministrul de Externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, președintele Comisiei pentru Relații Internaționale din cadrul Adunării Naționale Constituante, Adan Chavez, și ministrul Puterii Populare pentru Petrol, Eulogio del Pino, printre alți oficiali.

În afară de omologul său kazah, demnitarul venezuelean s-a întâlnit, de asemenea, și cu omologii săi din Turcia, Recep Tayyip Erdogan și cel din Iran, Hasan Rouhani.

Scris de MPPRE
Sursa: Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela

Latest Tweets